CARAȘ-SEVERIN – Începând cu 1 ianuarie 2026, persoanele înscrise în programele naționale de sănătate beneficiază de acces extins la servicii medicale, în funcție de statutul de asigurat și de programul în care sunt incluse!
CARANSEBEȘ – Aleșii locali au trecut peste animozități și au aprobat documentația tehnico-economică faza PT și DTAC, precum și indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Construire grădiniță cu program prelungit, demolare construcții existente și refacere împrejmuire în Municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin”!
CARAȘ-SEVERIN – Mult așteptatele lucrări care ar fi trebuit să înceapă fulminant din ambele capete ale drumului încă mai au o vreme de așteptat. Cât? Deocamdată nu se știe!
REȘIȚA – Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, a anunțat finalizarea a trei investiții importante în cartierul Dealu Crucii, cu o…
CARAȘ-SEVERIN – Deputata PSD de Caraș-Severin, Silvia Mihalcea, a vorbit joi, 28 august, la conferința de presă ce a urmat ședinței ordinare a Consiliului Județean, despre calendarul și conținutul „Pachetului 2“ de măsuri legislative pe care Guvernul intenționează să și-l asume în perioada următoare!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Asta pe lângă eforturile municipalității de a deszăpezi arterele principale și apoi pe cele adiacente. Primăria face apel la simțul civic al locuitorilor și le solicită acestora să-și curețe trotuarele din fața caselor!
CARAȘ-SEVERIN – În ultimele 24 de ore, de miercuri până joi dimineață, ieșirile în decor n-au lipsit nici de pe drumurile din județ, însă doar una dintre acestea a fost mai gravă. Salvatorii cărășeni au intervenit la un asemenea accident rutier, care s-a soldat cu două victime, pe DN 6, la Constantin Daicoviciu!
REȘIȚA – Este invitația lansată la deszăpezire, de primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, care vorbește despre zăpada căzută ca fiind una nemaiîntâlnită în ultimele două decenii!
REȘIȚA – Handbalistele junioare ale filialelor Mundo din Reșița, Caransebeș și Răcășdia, dar și cluburi din Arad, Timiș, Hunedoara și Mehedinți, s-au întrecut la ediția din acest an a Reșița Handball Cup!
REȘIȚA – Doi dintre cei cinci implicați în spargerea a două magazine aparținând aceluiași lanț, au fost arestați preventiv, unul este în arest la domiciliu, iar altul a fost pus sub control judiciar! Furtul a fost comis în 30 septembrie, seara, iar polițiștii cărășeni precizau că banda era formată din cinci hoți, trei tineri de 19 și 20 de ani și două femei de 20 și 33 de ani, care au reușit să fure bunuri de 10.000 de lei din două magazine ale aceluiași supermarket din Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Marcel Vela a rememorat istoria sinuoasă a unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură regională din Banatul de Munte – modernizarea drumului județean 684, care va lega Voislova – Ruschița – limita cu județul Timiș, asigurând totodată conexiunea cu județul Hunedoara și, indirect, cu autostrada A1.
REȘIȚA – Bursa de muncă pentru absolvenți – programată pentru vineri, 10 octombrie, de la ora 9, în sala Campus Cafe a universității reșițene – a reușit să strângă, până luni, 6 octombrie, ofertele de la 19 agenți economici. Deocamdată, pentru cei cu studii superioare sunt disponibile 10 din cele 83 de locuri de muncă vacante oferite de cei 19 agenți economici care au confirmat participarea la bursă!
OCNA DE FIER – După trei ore de luptă cu flăcările, salvatorii au reușit să împiedice extinderea focului la casele învecinate!
CARANSEBEȘ – Incidentul s-a petrecut într-o ogradă din Caransebeș, unde câinii unui vecin ar fi intrat și s-ar fi încăierat cu patrupedele gazdei!
REȘIȚA – Dacă în cazul Campusului Dual Integrat pe ultima filă scrie 31 august 2026, în cel al fostului Cămin nr. 2 calendarul e deja depășit din 2023!
CARAȘ-SEVERIN – Cu o finanțare de peste 100.000 de euro, Asociația Rewilding România va demara o altă etapă din Programul European Open Rivers, de această dată pe râul Ramna!
CARAŞ-SEVERIN – A exclamat șeful județului, vizavi de problemele de infrastructură cu care se confruntă stațiunea cărășeană, subliniind că depinde doar de autorități dacă Băile Herculane își vor recupera strălucirea mai devreme sau mai târziu!
REȘIȚA – Plutonierul Ionel Bura, jandarm în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, a demonstrat că pasiunea și disciplina pot duce la performanțe remarcabile, devenind campion național la categoria Men’s Athletic Junior la prima sa participare la Campionatul Național de Culturism Natural!
