CARANSEBEȘ – PSD Caransebeș va avea 7 consilieri locali, după decizia Tribunalului Caraș-Severin, care a validat un social-democrat în locul…
CARAȘ-SEVERIN – Neadaptarea vitezei la condițiile de carosabil se reflectă deja în primele accidente produse în județ. Pe DN 6, la Topleț, circulația a fost îngreunată pe ambele sensuri, în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism și un autotren!
SASCA MONTANĂ – Ion Poplicean, primarul comunei, a vorbit despre proiectele aflate în desfășurare și cele planificate pentru acest an!
REȘIȚA – Peste 200 de sportivi, de la 21 de cluburi din țară, s-au întrecut la Campionatul Național Școlar de înot, care a avut loc la Complexul Municipal Sport și Sănătate „Ioan Schuster” și s-a adresat copiilor de 12, 13 și 14 ani! Echipa din Reșița a reușit un total de 16 medalii dintre care 5 au fost de aur, 3 de argint și 8 de bronz!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Numărul armelor letale ridicate anul trecut din Caraș-Severin a fost cu 68,75% mai mare decât în 2023, crescând de la 32 la 54!
REȘIȚA – O veste bună pentru iubitorii CSM Reșița! A fost lansat site-ul Asociației Toți Pentru Metalul Reșița prin care se dorește furnizarea de informații privind activitatea acesteia!
CARAȘ-SEVERIN – Este februarie şi, din nou, vorbim despre iubire. Azi este despre ceea ce simți tu, oricine ai fi, atunci când ești calm, frumos, echilibrat sufletește, când nu vrei să porți măști și când nu îți este teamă să fii tu însuți!
CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț este cea mai puternică echipă din Liga a IV-a după 12 etape disputate. Datele statistice arată că echipa coordonată de Cristian Șodâncă are cel mai bun atac, cu 67 goluri marcate, dar și cea mai bună apărare, cu doar 10 goluri primite. Nera Bogodinț dă și cel mai bun marcator al Ligii a IV-a, pe Adrian Neagu, care are 24 de goluri înscrise până acum!
CARANSEBEȘ – Banii sunt de la Ministerul Sănătății și din bugetul spitalului, iar managerul Singh e optimist că în 2025 spitalul va fi aproape complet renovat!
REȘIȚA – Clubul Sportiv Ciocan Cristina Reșița a disputat la finalul săptămânii trecute primele meciuri din cadrul Campionatului Național de baschet, la U14! Baschetbaliștii antrenați de fosta mare internațională Cristina Ciocan au reușit să câștige două partide și au înregistrat o înfrângere!
REȘIȚA – Municipiul se pregătește să intre în spiritul sărbătorilor de iarnă, iar Primăria Reșița a început oficial împodobirea marelui brad de Crăciun amplasat în Centrul Civic. Bradul, simbol al sărbătorilor, a fost adus cu grijă din Munții Banatului și măsoară peste 20 de metri înălțime!
VEST – Maxagro a obținut șase premii la Gala „Topul Firmelor” din județul Timiș, cel mai important eveniment dedicat recunoașterii excelenței în afaceri. Distincțiile au inclus patru locuri întâi și alte două poziții fruntașe, consolidând poziția companiei drept un pilon al dezvoltării economice regionale!
CARAŞ-SEVERIN – Luni, 18 noiembrie, dis de dimineaţă, constructorul care a câştigat licitaţia pentru executarea lucrărilor de infrastructură stradală la Moldova Nouă a revenit cu utilajele în teren!
REȘIȚA – Proiecția de gală a primului film artistic dedicat celui mai mare compozitor român a avut loc la Cinema Dacia!
CARAȘ-SEVERIN – În această dimineață, pe Drumul Județean 582, între localitățile Secu și Cuptoare, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un microbuz destinat transportului de elevi și un autoturism. Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că autoturismul ar fi pătruns pe contrasens, provocând coliziunea!
REȘIȚA – Concursul Național Școlar de karate s-a desfășurat recent la Târgoviște, unde au participat 858 sportivi, de la 52 de cluburi! Au fost concurenți nu doar din învățământ sau din WUKF, ci și din Karate Fudokan, invitat fiind la această competiție Constantin Căliman, la bază antrenor de karate, președinte al Federației Mondiale Fudokan și director adjunct al Federației Sportului Școlar și Universitar (FSSU), aflată în subordinea Ministerului Educației!
CARANSEBEȘ – Acesta a fost propus de primarul Felix Borcean și votat viceprimar în această după-amiază de cei 10 consilieri PSD, AUR și PRO România, într-o ședință de la care au lipsit cei de la PNL și Dreapta Unită!