CARANSEBEŞ – Primăria Municipiului Caransebeș, în parteneriat cu Aeroclubul României, a dat startul pregătirilor pentru unul dintre cele mai așteptate…
REȘIȚA – Sprinterul reșițean Cristi Roiban a reușit cea mai rapidă cursă alergată vreodată de un român în proba de 100 de metri, oprind cronometrul la 10,19 secunde în cadrul Cupei României. Performanța nu poate fi însă omologată ca record național din cauza vântului favorabil de +2,9 m/s, limita admisă de regulament fiind de +2,0 m/s. Astfel, recordul României, 10,21 secunde, stabilit în 1994 de Daniel Cojocaru, rămâne în picioare!
REȘIȚA – Acesta consideră că nivelul scăzut al salariilor se reflectă direct în economia locală și în puterea de cumpărare a reșițenilor!
CARANSEBEȘ – E concluzia la care a ajuns primarul Felix Borcean, după ce a constatat că multe din proiectele derulate în municipiu de primărie sau de alte societăți se împotmolesc de vestigiile din subsolul Caransebeșului!
CARAȘ-SEVERIN – Polițiștii cărășeni anunță că astăzi derulează o acțiune de tip releu pe DN 6, în sistem integrat, împreună…
CARAȘ-SEVERIN – Liderul n-a avut emoții pe terenul greu de la poalele Turnului lui Ovid, trecând cu 7-0 de Narcisa Zervești!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Elicopterul SMURD de la Punctul de Operare Aeromedicală Caransebeș este operațional, însă vremea rea împiedică uneori intervențiile. Comandorul Nicolae Carra, șeful POAC, a explicat că, în ultimele zile, echipajele au fost nevoite chiar să refuze misiuni din cauza condițiilor meteo nefavorabile, siguranța personalului fiind prioritară!
REȘIȚA – Locuitorii Reșiței au, de câteva zile, o alternativă modernă pentru eliminarea deșeurilor voluminoase și a celor care nu pot fi aruncate în containerele obișnuite. Cele două Centre de Colectare prin Aport Voluntar (CAV), realizate printr-o investiție de peste 9,11 milioane de lei, și-au deschis oficial porțile și sunt destinate exclusiv persoanelor fizice cu domiciliul în municipiu!
CARANSEBEŞ – Situația ruinei de vizavi de parcul Dragalina a fost din nou discutată de consilierii locali, pe finalul ședinței de marți. Și nu doar Comunitatea de Avere (fostul Muzeu, fostele Arhive Naționale) a suscitat încă o dată interes din partea aleșilor locali, ci și celelalte clădiri din zona centrală, aflate într-o stare precară!
RUSCA TEREGOVA – Incidentul s-a produs astăzi în jurul prânzului, iar femeia de 49 de ani a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, unde a intrat în operație!
CARAȘ-SEVERIN – Dumneavoastră, cititorii noştri, sunteţi cei mai în măsură să apreciaţi ce au însemnat 9.900 de zile însoţite de Jurnal CS. Pentru că acest ziar a răzbătut văile şi crestele anilor, în primul rând, datorită aprecierii dvs!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană s-a văzut nevoită să ajusteze costurile proiectului implementat la SJUR, ca urmare a creșterii TVA-ului, alocând și bani din excedent pentru alte trei obiective!
CARAȘ-SEVERIN – Ucenicia deschide angajatorilor șansa unei finanțări pentru formarea personalului pentru propriile necesități, iar șomerilor – șansa angajării!
VĂLIUG – Incendiul de proporții s-a produs într-o zonă greu accesibilă, pe o suprafață extinsă, îngreunând intervenția salvatorilor militari și voluntari!
CARANSEBEȘ – După reabilitarea clădirii principale, municipalitatea caransebeșeană vrea acum să modernizeze și corpul secundar, de pe strada Mihail Sadoveanu, care cuprinde mai multe săli de clasă în care învață peste 170 de elevi!
REȘIȚA – În dimineața zilei de marți, o echipă de la Primăria Reșița a fost surprinsă cum montează scena pentru Alaiul Primăverii în Centrul Civic al municipiului. Asta pentru că vineri, 17 aprilie 2026, spațiul urban se va transforma într-o veritabilă scenă în aer liber dedicată tradiției și bucuriei de primăvară!
REȘIȚA – O parte a celor 350 de noi aparate de iluminat vor fi montate în zone care până acum erau învăluite în beznă!
CARANSEBEȘ – În perioada 18–19 aprilie, Caransebeșul devine centrul handbalului juvenil, odată cu desfășurarea celei de-a doua ediții a competiției amicale „Caransebeș Handball CUP”. Evenimentul va avea loc în Sala Polivalentă din cartierul Pipirig!
CARAȘ-SEVERIN – Încheierea sărbătorilor a ridicat probleme serioase de fluidizare a traficului pe DN 6. Luni, polițiștii rutieri au fost prezenți în teren, acționând pe DN 6, unde valorile de trafic erau în continuă creștere, timpii de deplasare fiind semnificativ măriți!
