CARAȘ-SEVERIN – Postul, care s-ar fi dorit transformat într-unul operativ, de salvator montan, n-a mai putut fi schimbat, pentru că…
BĂILE HERCULANE – Oana Chirilă, directoarea Locus, explică munca din spatele proiectului de revitalizare a zonei Băilor Venera din Băile Herculane și răspunde celor care se îndoiesc de concretizarea acestuia! Șantierul ar urma să fie închis în luna martie 2027!
REȘIȚA – Agresorul de 49 de ani, recidivist, a fost reținut după ce ar fi comis fapta de mai multe ori, timp de mai mult de o lună!
CARAȘ‑SEVERIN – Așa s-a prezentat comerțul internațional al județului în semestrul I, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut!
CARAȘ-SEVERINUL – Marcel Vela, deputat PNL de Caraș-Severin, reacționează după apariția în spațiul public a informațiilor potrivit cărora Partidul Național…
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, pentru cele 130 de funcții de conducere disponibile în județ s-au înscris 78 de persoane. Perioada de înscriere s-a încheiat pe 2 octombrie!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – O lucrare industrială de mare complexitate, realizată la UCMH Reșița, se apropie de final. Întregul mecanism al unui grup generator de energie de la Hidrocentrala Porțile de Fier I a fost recondiționat în fabrica reșițeană, iar una dintre componentele sale esențiale, butucul de 86 de tone, urmează să fie transportată luni la hidrocentrală pentru montaj!
CARANSEBEȘ – Tranzacția a fost pusă în scenă la Caransebeș, contra unei sume de 60.000 de euro. Unul dintre cei vizați de anchetă cultiva canabis în curtea casei!
REȘIȚA – Performanță și în afara saltelei pentru sportul reșițean! Emanuel Mașniță, coleg de club al sportivilor care au reprezentat Reșița la Campionatul Balcanic de Lupte desfășurat la Koprivnica, în Croația, a avut o misiune importantă la competiția internațională!
REȘIȚA – Schimb de replici între administrația locală și AUR Reșița, după acuzațiile lansate de liderul formațiunii, Bogdan Gaiță. Viceprimarul Dani Călin respinge criticile privind situația financiară a Primăriei, finanțarea Campusului Dual și presupusa „vânătoare de amenzi“ pentru parcări, acuzându-l pe consilierul local că face declarații populiste!
REȘIȚA – Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți a atras 306 participanți pentru 265 de locuri de muncă, 81 de persoane fiind selectate în vederea angajării!
REȘIȚA – Unul dintre trotinetiști s-ar fi urcat pe trotuar fără să se asigure, rănindu-l ușor pe celălalt. A fost dat de gol și de etilotest…
CARANSEBEȘ – Mijloacele de transport nepoluante au sosit astăzi la Caransebeș și au fost staționate în autobaza de la ieșirea spre Oțelu Roșu, iar după finalizarea cât mai rapidă a documentațiilor necesare, autobuzul electric și cele două microbuze electrice vor ieși pe traseele operate de Inter Trans Caransebeș în municipiu și comunele Buchin, Turnu Ruieni, Bolvașnița, Slatina-Timiș și Armeniș!
CARAȘ-SEVERIN – Proprietarul unei mașini de teren din Caraș-Severin și-a anulat conductele de frână, iar toba finală a fost înlocuită de „o tubulară de 32“. În acest caz, verdictul a fost anularea ITP, spun cei de la RAR!
CARAȘ-SEVERIN – Filiala județeană a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat o nouă conferință de presă săptămânală, în cadrul căreia reprezentanții formațiunii au abordat şi teme de politică națională! Printre subiectele prezentate s-au numărat desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier și demersul de suspendare a președintelui Nicușor Dan!
REȘIȚA – CSM Reșița are parte de un meci important în etapa de sâmbătă, 10 octombrie. De la ora 13, formația pregătită de Dorinel Munteanu va întâlni, pe teren propriu, CSM Slatina. Rosso-nerii ocupă în prezent poziția a treia, cu 18 puncte, în timp ce liderul Slatina are 22 de puncte!
REȘIȚA – Gimnaștii reșițeni au avut o evoluție foarte bună la Finalele Campionatului Național al juniorilor mari și mici, competiție desfășurată la individual compus și pe aparate. Sportivii din Reșița au fost prezenți în numeroase finale, iar rezultatele au fost pe măsura așteptărilor: trei medalii de bronz!
REȘIȚA – Ne referim la bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, la care sunt invitați să participe gratuit toți cei care își caută de lucru, dar și angajatorii care dispun de posturi vacante. Evenimentul debutează astăzi, la ora 9.00, în sala Campus Cafe a universității reșițene (Piața Traian Vuia nr. 4, Reșița), și este prima bursă de muncă de anul acesta!
