CARAȘ-SEVERIN – Structurile MAI au dispus măsurile necesare pentru suplimentarea numărului celor prezenți în teren, în minivacanța de Rusalii!
REȘIȚA – Cupa României a fost câștigată, pentru a două oară consecutiv, de Clubul Sportiv Universitatea Reșița, prin perechea Andrei Grigore – Eduard Popa!
CARAȘ-SEVERIN – Profesorii sunt chemați să nu participe la festivitățile de deschidere a anului școlar 2025-2026, programate pe 8 septembrie, și să boicoteze începutul de an. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația ”Spiru Haret” au declanșat, pe 18 august, procedura de referendum în rândul angajaților, pentru a decide forma de protest!
REȘIȚA – Pe scurt, „Creeps“ se referă la acea dezintegrare a sinelui autentic în fața presiunilor sociale, economice și digitale!
CARAȘ-SEVERIN – În perioada 26-27 aprilie, polițiștii cărășeni derulează, la nivel de județ, o serie de acțiuni care vizează ilegalitățile…
CARAȘ-SEVERIN – Cei doi foarte tineri voleibaliști cărășeni se află în aceste zile în Slovenia și Georgia cu loturile naționale U16, la turneele de calificare la Campionatul European!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Reabilitată și refuncționalizată, clădirea de pe Bld. A.I. Cuza pune la dispoziția ONG-urilor spații moderne, permanent sau pentru activități punctuale!
REȘIȚA – Reșița confirmă încă o dată că este un adevărat izvor de talente sportive! O performanță de excepție a adus bucurie comunității, prin reușita tinerei luptătoare Andrada Dință, care a demonstrat că pasiunea, munca și ambiția pot duce la rezultate de mare valoare pe plan european!
REȘIȚA – O ploaie torențială însoțită de descărcări electrice s-a abătut, în această după-amiază, asupra Reșiței. Fenomenul nu a durat mult – aproximativ 15 minute –, însă intensitatea precipitațiilor a fost suficientă pentru a lăsa în urmă mai multe străzi din zona Centrului Civic parțial inundate!
REȘIȚA – Spade și săbii din secolele XIX-XX din colecția privată a artizanului Cosmin Pop, prezentate interactiv publicului pasionat de arme albe istorice!
REȘIȚA – Colegiul a sărbătorit marți și miercuri finalul unei etape importante din viața elevilor clasei a XII-a, în cadrul evenimentului intitulat „Zilele Absolventului“, dedicat Promoției 147 – prima generație care a parcurs 13 ani de învățământ!
BĂILE HERCULANE – Licitația pentru contractul de 50.000 de euro privind consultanța și supervizarea lucrărilor de modernizare a istoricei stații a fost anulată din lipsă de ofertanți!
CARAȘ-SEVERIN – 22 de agenți școliți la Oradea vor ajunge la Sectorul Poliției de Frontieră Socol, iar 10 la cel din Oravița!
MUNTELE MIC – Stațiunea își redeschide porțile pentru turiștii dornici de relaxare și aventură!
CARANSEBEȘ – Fondurile vin prin ADR Vest, iar municipalitatea din Caransebeș a aprobat deja în Consiliul Local documentațiile care trebuie depuse pentru a obține finanțările!
CARAȘ-SEVERIN – Fabrica clandestină funcționa în Italia, iar țigările, care ajungeau și pe piețele noastre, dar și în Italia și Republica Moldova, erau furnizate mai întâi prin depozite, în cazul nostru unul era în Arad!
REȘIȚA – Doar ele ne vor rămâne după refacerea segmentului dintre trecerea la nivel spre strada Fântânilor și noul drum de pe fosta platformă!
CARANSEBEȘ – Atleta Ariana Fiat, legitimată la CSM Caransebeș, a cucerit o medalie de argint și una de bronz la Campionatul Național U13!
REȘIȚA – Tânărul antrenor reșițean Ovidiu Popescu se află în această perioadă în cantonament cu echipa națională U21 în Austria, iar peste câteva zile micii tricolori vor disputa primul meci de la Campionatul European!





