REȘIȚA – Scene halucinante s-au produs ziua în amiaza mare pe strada Făgărașului din Reșița, unde între două grupuri care…
VEST – Mai mult, a plecat de la locul faptei cu mașina, deși avea și permisul de conducere suspendat!
CARAȘ-SEVERIN – E doar una dintre observațiile prefectului Ioan Dragomir, fost șef de Finanțe, pe marginea textului unei informări privind combaterea evaziunii fiscale!
REȘIȚA – CSM Reșița a jucat vineri, 11 iulie, un amical cu CSC Dumbrăvița, pe terenul de la Șag, scor 1-2, meci în care antrenorul Flavius Stoican le-a dat din nou minute mai multe juniorilor, dar și câtorva fotbaliști aflați în probe!
REȘIȚA – Asta, începând de anul viitor, după implementarea soluției WIM de cântărire a autovehiculelor în trafic!
REŞIŢA – PNL își alege sâmbătă, într-un Congres Extraordinar, noua echipă de conducere. Ilie Bolojan este singurul candidat la funcţia de preşedinte, iar alți zece candidaţi, printre care și primarul Reșiței, Ioan Popa, s-au înscris pentru poziţia de prim-vicepreşedinte!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană a aprobat prețurile medii ale produselor agricole pentru anul viitor, în funcție de care Fiscul poate emite deciziile de impunere pentru arendași!
ORAVIȚA – Primarul Costel Ursu anunță inițierea unui proiect esențial pentru viitorul orașului: înființarea unei secții de balneofiziokinetoterapie, alături de alte compartimente medicale care pot revitaliza activitatea Spitalului Orășenesc și pot contribui la dezvoltarea economică a localității!
REȘIȚA – Nemulțumit de lipsa de continuitate în rezultate, Flavius Stoican trage un semnal de alarmă la adresa fotbaliștilor pe care-i pregătește! Antrenorul crede că echipa poate mai mult și că progresul vine doar prin efort constant, muncă suplimentară și implicare totală!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat cărășean spune că „după ce a fost înghețat Programul Național de Investiții «Anghel Saligny», acum se încearcă și frânarea PNRR“!
CARANSEBEȘ – De vineri și până duminică, în Parcul Teiuș, gugulanii sărbătoresc Cetatea Caransebeșului. ”Serbările Cetății”, ajunse la ediția cu numărul 20, propun și în acest an un program diversificat în cele trei zile ale evenimentului!
CARANSEBEȘ – Ciclista din Caransebeș a fost prima la categoria Master fete pe un super traseu de 78 de kilometri la Transilvania Bike Trails Race (TBTR), competiție desfășurată în weekend la Saschiz, în județul Mureș, care a contat pentru etapa cu numărul 4 din Cupa României!
CARAȘ-SEVERIN – Părinții care au primit cardurile educaționale pentru anul școlar 2024-2025 trebuie să cheltuie sumele de 500 de lei până la data de 31 august 2025, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC). După această dată, banii rămași neutilizați vor fi retrași automat din conturi!
CARAȘ-SEVERIN – S-a întâmplat în zona Rusca Montană, în timpul unui control al Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu!
CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii au fost solicitați să intervină în sute de incidente, majoritatea sesizate prin 112! În medie, peste 170 de polițiști au fost prezenți la datorie, zilnic, între 15 și 17 august, pentru o minivacanță în siguranță!
REȘIȚA – După apariția în spațiul public a imaginilor cu bărbatul care vandalizează un autobuz electric din Reșița, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului au reușit să identifice persoana bănuită de distrugerea scaunelor!
CARAȘ-SEVERIN – În cele trei zile libere de Sfânta Maria, în județ au fost înregistrate 66 de intervenții în situații de urgență, dintre care 4 la accidente rutiere, 17 la incendii de vegetație și deșeuri, unul dintre ele extinzându-se la o fânărie și la 10 stupi de albine!
CARAȘ-SEVERIN – Aflate în diverse faze de implementare, 130 de proiecte din județ, finanțate prin PNRR, provoacă migrene mai mult sau mai puțin puternice beneficiarilor!
CARAȘ-SEVERIN – E maximul pe care Consiliul Județean e dispus să îl plătească pentru serviciile de curățenie în spațiile sediului său administrativ!
