MOLDOVA NOUĂ – Veşti bune de Sărbători! La Moldova Nouă, impozitele şi taxele locale vor scădea, este anunţul făcut recent…
CARAȘ-SEVERIN – Fostul președinte al Consiliului Județean, alături de politicianul Carlo Fidanza, mâna dreaptă a Giorgiei Meloni, premierul Italiei, și Mateusz Morawiecki, fostul premier al Poloniei, vor fi astăzi, la ora 15.00, la BEC, pentru a-l susține pe George Simion în cursa pentru prezidențiale!
REŞIŢA – 350 milioane de euro e valoarea însumată a acestora: unele implementate, altele în execuție sau în așteptare!
REȘIȚA – Oamenii în uniformă își dau din nou mâna pentru a fi alături de cei mici, vineri, 30 mai, între orele 11.00 și 14.00, pentru a sărbători în avans Ziua Internațională a Copilului, printr-o manifestare intitulată „MAI aproape de copii – Sărbătorim împreună Ziua Bucuriei“. Evenimentul se derulează în Parcul Tricolorului, vizavi de Liceul de Arte „Sabin Păuța“!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană a preluat lucrările necesare clădirilor vechi ale unității, care are în prezent conturile blocate din nou, din cauza datoriilor. În jur de 24 de milioane de lei, atât numără datoriile Spitalului Județean de Urgență, dintre care s-au învechit, devenind arierate, undeva la 16 milioane de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Asta spunea preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, prezent la evenimentul de lansare al noului brand de oraș, intitulat „Reșița – flacără și oxigen“!
REȘIȚA – Rezultatele bune obținute de CSM Reșița înseamnă și noi oportunități pentru tinerii jucători! Ianis Doană și Florin Gașpăr au fost convocați la echipa națională a României de Under 18!
REȘIȚA – Cupa „Moș Crăciun” la babyhandbal și minihandbal a avut loc duminică, 22 decembrie, la Sala Polivalentă din Reșița. S-au întrecut echipele CS Hercules Băile Herculane, AS Teregova, ACS Biamar Reșița, ACS Mundo Reșița, ACS Mundo Caransebeș și CSM Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit acestuia, bilanțul celui de-al treilea an în care s-a aflat la conducerea Instituției Prefectului este unul pozitiv!
REŞIŢA – Tramvaiul a revenit oficial pe străzile Reșiței, iar debutul său a atras interesul a mii de locuitori. Laurențiu Stanciu, directorul general al Transport Urban Reșița (TUR), a oferit detalii despre primele zile de funcționare și despre modul în care cetățenii se adaptează la noul mijloc de transport!
MUNTELE MIC – Cristi Dunca, directorul general al weSki, a declarat că sezonul de schi de pe munte a început în forță anul acesta, cu un număr mai mare de turiști și condiții favorabile!
CARAȘ-SEVERIN – Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin avertizează asupra condițiilor meteorologice extreme care vor afecta zona montană a județului în perioada 23 decembrie, ora 20:00 – 25 decembrie, ora 10:00!
VEST – Asta e concluzia celei de-a X-a ediții a Galei Premiilor Lugojene, derulată sub genericul „Lugojeni cu care România se mândrește“!
CARAŞ-SEVERIN – După recepţia finală a lucrărilor la Barajul Oraviţa Mică din toamna aceasta, Apele Române Banat anunţă alte investiţii de amploare în 2025 pe râurile din Caraş-Severin!
CARANSEBEȘ – Firma timișoreană care a câștigat contractul lucrează în aceste zile la autobaza pentru cele patru autobuze electrice și pentru cele șase stații de încărcare ale mijloacelor de transport în comun!
OȚELU ROȘU – Activele lui au fost cumpărate în bloc de o firmă controlată de familia Umbrărescu, la o licitație cu un singur ofertant!
ANINA – O autoutilitară și o remorcă cu 23,12 metri cubi de lemne au fost confiscate de polițiști. Potrivit oamenilor legii, materialul lemnos era transportat fără documente legale, iar autoutilitara a fost indisponibilizată!