CARAȘ-SEVERIN – CSM Caransebeș s-a impus cu 7-0 pe terenul Nerei Bozovici, într-o partidă care, pe hârtie măcar, ar fi…
CARAȘ-SEVERIN – Distincția care se acordă anual unei personalități marcante din domeniul artelor plastice va fi înmânată maestrului Bata Marianov, Cetățean de Onoare al Municipiului Caransebeș și al județului Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, avertizează că unitatea nu va mai primi banii pentru influențele salariale de la Casa de Sănătate. Va trebui să reducă cheltuielile sau să atragă mai mulți pacienți…
REȘIȚA – Consiliul Local a aprobat, în ședința de ieri, donarea către Municipiul Bălți din Republica Moldova a unor obiecte de mobilier școlar scos din uz de la patru unități de învățământ care au fost modernizate cu fonduri europene!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce în țară s-au cumpărat microbuze școlare cu peste 200.000 de euro, într-un jaf național, sârbii…
CARAȘ-SEVERIN – Mult așteptatele lucrări care ar fi trebuit să înceapă fulminant din ambele capete ale drumului încă mai au o vreme de așteptat. Cât? Deocamdată nu se știe!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REŞIŢA – Ieri, dis-de-dimineață, angajații Primăriei Reșița au început împodobirea bradului care va deveni piesa centrală a Festivalului de Crăciun din Centrul Civic. Arborele, impunător ca dimensiuni, a fost adus de pe Aleea Hunedoarei, în urma solicitărilor locuitorilor din zonă!
REȘIȚA – Cristi Bobar a oferit câteva dezvăluiri despre legătura cu Cristi Chivu, cel mai apreciat antrenor român al momentului!
BOCȘA – N-a lipsit nimic, de la neutilizarea centurii de siguranță și a luminilor de întâlnire, până la neemiterea bonurilor fiscale și confecționarea artizanală de țigări!
REȘIȚA – Partida dintre FC Voluntari și CSM Reșița se va disputa sâmbătă, 27 septembrie, de la ora 11.00, pe stadionul „Anghel Iordănescu”! Dacă Voluntariul a terminat la egalitate cu CS Dinamo (0-0) în etapa trecută, Reșița a pus capăt seriei de trei meciuri fără victorie și s-a impus cu 2-1 în fața Gloriei Bistrița!
BERZOVIA – În turul 3 al Cupei României, CSC Berzobis Berzovia (Liga 5) s-a calificat mai departe, după ce s-a impus la loviturile de departajare, scor final 6-5, cu CSC Voința Șoșdea (Liga 4)!
CARANSEBEȘ – Ciclista de mountain bike, care pedalează pentru Velocitas, a reușit o nouă performanță de excepție la Câmpulung Muscel!
ARMENIȘ – Cele trei organizaţii au transmis precizările necesare, exclusiv la cererea redacţiei CAON! De asemenea, acestea au transmis Ministerului Mediului o scrisoare prin care solicită urgent adoptarea unui Plan Național de Acțiune pentru conservarea speciei de zimbru!
REȘIȚA – La finele săptămânii trecute a avut loc, în Italia, Festivalul de șah clasic „Città di Palermo – Memorial Baldasare Antonio Camarola”, cu mai multe turnee. La turneul cu ELO sub 1.600 a participat și tânărul junior reșițean, în vârstă de 13 ani, Tudor Borcheș!
CARAȘ-SEVERIN – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat, prin intermediul filialei Caraș-Severin, constituirea a două organizații de bază în județ. Evenimentul a avut loc la Oravița, în prezența coordonatorului de zonă, Nicu Cotârlă. La întâlnire au participat și președintele AUR, George Simion, alături de deputatul Samuel Miclău, care au transmis un mesaj mobilizator pentru susținători!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că măsura plafonării adaosului comercial la 17 alimente de bază va fi menținută și după 1 octombrie, data la care urma să expire. Decizia a fost luată săptămâna asta în cadrul Coaliției de guvernare!
FOROTIC – Comuna Forotic are în derulare mai multe investiții importante, în special în domeniile educației și al utilităților, însă administrația locală se confruntă cu mari dificultăți financiare!
CARAȘ-SEVERIN – Cușca ar fi dispărut fără urmă, se pare, asemeni faimosului candelabru original al Teatrului din Oravița, schimbat de două ori!
CARAȘ-SEVERIN – Liderul Ligii a IV-a n-a avut milă de Viitorul Armeniș, partida din turul 3 al Cupei României Caraș-Severin încheindu-se cu un scor-fluviu: 15-1 în favoarea celor de la CSM Caransebeș!
