REȘIȚA – Antrenorul secund de la CSM Reșița, Ovidiu Popescu, a bifat o nouă etapă importantă în cariera sa profesională,…
CARAȘ-SEVERIN – Anomalia a fost explicată de președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu. Asta după ce mulți s-au trezit că vor cale de acces de acasă până-n drum, aceste căi riscând să ajungă la mai mulți kilometri decât are drumul în sine!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce emisfera nordică intra în iarna astronomică, odată cu solstițiul de iarnă din 21 decembrie, Caraș-Severinul intra în plin sezon al incendiilor provocate de porcăriile puse la fum. Dacă n-avem petarde, avem cârnați…
CARAȘ-SEVERIN – De la începutul anului și până acum, unitățile administrativ-teritoriale din Caraș-Severin au funcționat doar cu sumele de bani repartizate în martie-aprilie de Consiliul Județean!
REȘIȚA – Orașul de la poalele Munților Semenic devine din nou capitala ciclismului montan românesc! Cea mai așteptată competiție de…
CARANSEBEȘ – Campionatul Național de Judo NeWaza s-a desfășurat la Bacău, în perioada 26-28 septembrie, iar sportivii de la CS Energetica – CSM Caransebeș au obținut rezultate foarte bune!
CARAȘ-SEVERIN – Declarația aparține președintelui Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, care, în urma ultimelor controale, concluzionează că sunt lucruri grave în…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
VĂRĂDIA – Primarul comunei Vărădia, Loredana Racu, a vorbit despre principalele investiții realizate și proiectele aflate în derulare în localitate, subliniind că anul 2025 a fost unul bun din punct de vedere administrativ, în ciuda dificultăților întâmpinate la început de mandat!
CARAȘ-SEVERIN – Din fericire, însă, numărul deceselor înregistrate în urma acestora a înregistrat o ușoară scădere!
CARAȘ-SEVERIN – Instituția Prefectului urmează să distribuie în timp util primăriilor din județ bazele de date actualizate privind parcul auto!
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 25 octombrie, cu Poli Iași, scor final 0-1, în etapa a XI-a a Ligii 2!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa a anunțat finalizarea și recepția lucrărilor de renovare energetică la blocul de pe Bulevardul Republicii nr. 3, inclus în Lotul II al proiectului „Renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul Reșița“!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația Parcului trage un semnal de alarmă cu privire la sancționarea activităților ilegale desfășurate în perimetrul ariei naturale protejate!
CARAȘ-SEVERIN – Oficialul a inițiat un proiect votat de aleșii județului, menit să fluidizeze procedura administrativă necesară pentru amplasarea de noi stații de reîncărcare a vehiculelor electrice!
REȘIȚA – Și-a ales haine și pantofi din magazin, după care, în loc să plătească la casă, l-a bătut pe agentul de pază!
REŞIŢA – Artistul italian Millo, cunoscut în întreaga lume pentru muralele sale monumentale, a avut câteva cuvinte de spus după ce a finalizat la Reșița lucrarea intitulată „TRUST“ – o intervenție artistică ce devine un nou simbol al renașterii orașului!
CARAȘ-SEVERIN – Sute de bijuterii, ceasuri, sume impresionante – toate au fost găsite de oamenii legii în urma celor 58 de percheziții în afacerea cu aur turcesc, grup organizat, spălare de bani, cu implicarea structurilor bancare și de stat!
REȘIȚA – Conform barometrului de performanță urbană City Index 2025, Reșița se află pe primul loc în țară în ceea ce privește „traficul urban“ și „amprenta verde“!
OȚELU ROȘU – Salvatorii au reușit să stingă focul care apucase să mistuie o parte dintr-o casă și să se extindă la acoperișul unei locuințe învecinate!
BOZOVICI – Comuna intră oficial în rândul stațiunilor turistice din România, o recunoaștere care deschide noi perspective de dezvoltare pentru Valea Almăjului!
