Caraş-Severin, Romania
Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – Reșița devine, la finalul acestei săptămâni, capitala luptelor feminine! Tinere sportive din șase țări vin să își măsoare forțele la a doua ediție a turneului internațional „Alina Vuc Trophy”, competiție găzduită de Sala Polivalentă. Evenimentul are o încărcătură specială, pentru că va fi onorat de prezența Alinei Vuc – sportiva din Caraș-Severin care a scris istorie pentru România în luptele feminine!

CARAŞ-SEVERIN – Primul impact al tinerilor cu piața muncii poate însemna fie indemnizația de șomaj de câte 330 de lei, acordată jumătate de an, fie o primă de inserție de 1.980 de lei. Data limită de 5 august este un termen de decădere, astfel că tinerii care nu au reușit să-și depună dosarele până atunci, nu pot beneficia de indemnizația de șomaj și nici de prima de inserție!

CARAȘ-SEVERIN – De curând, la Constantin Daicoviciu a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă investiție finanțată pe fonduri europene. Mai exact, este vorba despre construcția clădirii unde va funcționa Centrul de Recuperare Neuromotorie, de tip ambulatoriu, pentru persoanele cu dizabilități. Pentru centrul medical de la Maciova, costurile se ridică la 500.000 de euro!