CARAȘ-SEVERIN – „Releul“ de pe DN 6, de luni, 26 ianuarie, și-a anunțat rezultatele: 70 de contravenții dintre care 30…
CARAȘ-SEVERIN – Prima schiță de buget dă județului sume mai mici decât în anii precedenți. Asta deși Caraș-Severinul este pe locul 8 la întinderea rețelei de drumuri județene, cu 878 de kilometri!
CARANSEBEȘ – AQUACARAȘ SA anunță că dispeceratul din municipiul Caransebeș este funcțional și preia sesizările și solicitările cetățenilor 24 de ore din 24, de luni până vineri. Începând cu data de 1 aprilie, serviciul va funcționa non-stop!
CARANSEBEȘ – Asta spune directorul medical al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, medicul primar Ana-Maria Popescu, potrivit căreia de maximă necesitate ar fi un compartiment de Gastroenterologie! În primă fază, măcar un gastroenterolog care să lucreze în ambulatoriul spitalului, cu contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate!
MOLDOVA NOUĂ – Adrian Torma, primarul orașului Moldova Nouă, a făcut un bilanț al activității administrației locale pentru anul 2025,…
REȘIȚA – CSM Reșița a încheiat anul 2025 pe poziția a șasea, ultima care asigură accesul în play-off, cu un total de 32 de puncte acumulate după 17 etape. Bilanțul reșițenilor cuprinde zece victorii, două remize și cinci înfrângeri, iar formația din Valea Domanului se remarcă printr-un joc ofensiv solid, materializat în 31 de goluri marcate!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Antrenorul CSM Reșița, Flavius Stoican, s-a declarat dezamăgit după înfrângerea suferită de echipa sa în fața celor de la Corvinul Hunedoara (scor 1-3), într-un meci în care consideră că formația reșițeană a avut inițiativa în multe momente!
REȘIȚA – Pe stadionul din Valea Domanului, într-o atmosferă tensionată, alimentată mai ales de duelul dintre cele două galerii, CSM Reșița a pierdut, scor 1-3, în fața liderului Corvinul Hunedoara, după un final de meci incredibil, în care hunedorenii au profitat de greșelile gazdelor și au decis partida în ultimele minute. După această înfrângere, CSM Reșița a pierdut orice șansă de a se califica în play-off-ul Ligii 2, ratând astfel obiectivul stabilit la începutul sezonului!
CARAŞ-SEVERIN – Acesta este sloganul sub care se desfășoară, în această primăvară, Campania națională de promovare a vaccinării!
CARAŞ-SEVERIN – În contextul verificărilor din județul Satu Mare, unde a izbucnit un scandal legat de acordarea certificatelor de handicap, după ce autoritățile au primit numeroase reclamații privind posibile abuzuri despre certificate de handicap acordate nejustificat unor persoane care nu îndeplineau criteriile medicale sau sociale, autoritățile din Caraș-Severin anunță că, în prezent, nu există un val de controale extinse, însă acestea pot fi declanșate, dacă vor apărea sesizări!
CARANSEBEȘ – Vineri, 23 ianuarie, în jurul orei 10.15, polițiștii din cadrul Poliției Caransebeș au fost sesizați de un bărbat din localitate cu privire la faptul că, în cursul zilei anterioare, în jurul orei 17.00, ar fi fost agresat fizic de două persoane necunoscute și deposedat de o sumă importantă de bani!
REȘIȚA – CSU Reșița a părăsit Cupa României încă din turul 1, după ce CSM Galați a reușit să se impună sâmbâtă, 24 ianuarie, cu scorul de 37-24 (20-11) în fața handbalistelor reșițene!
CARANSEBEȘ – Bărbatul de 46 de ani din Caransebeș acuzat că și-a omorât prietenul de pahar, lovindu-l cu un topor în cap, în noiembrie 2024, nu i-a înduplecat pe magistrații Curții de Apel Timișoara să-i micșoreze pedeapsa. Aceștia i-au respins apelul și au menţinut sentinţa Tribunalului Caraș-Severin, prin care Dan Iulian Boboloacă, pe care caransebeșenii îl cunoșteau după porecla „Bighi”, a fost condamnat la 23 de ani și 6 luni de închisoare cu executare!
CARAȘ-SEVERIN – Și deputatul PNL de Caraș-Severin, Marcel Vela, a atras atenția asupra stării tot mai proaste a drumului național DN6/E70, după ce, în ultimele zile, mai multe autoturisme au fost avariate din cauza gropilor apărute în carosabil!
CARAȘ-SEVERIN – Astăzi, 24 ianuarie 2026, se împlinesc 167 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), un eveniment crucial din istoria poporului român și o încununare a unui ideal național realizat la București prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Țării Românești!
CARAȘ-SEVERIN – Acestea sunt câteva direcții de acțiune prin care AquaCaraș SA își propune în 2026 creșterea calității serviciilor!
CARAȘ-SEVERIN – Subiectul stării critice a Drumului Național 6, pe tronsonul Caransebeș – Orșova, capătă o nouă evoluție. Doru Coșei, consilier județean în Caraș-Severin, a anunțat că a primit un răspuns oficial din partea Secretariatului General al Guvernului, ca urmare a petiției transmise privind degradarea severă a drumului!
CARANSEBEȘ – A pățit-o un caransebeșean, client mai vechi al polițiștilor, care, pe finalul anului trecut și începutul acestuia, a intrat în mai multe locații din municipiu de unde ar fi sustras bunurile!
