Caraş-Severin, Romania

PRIGOR – În satul Borlovenii Vechi, din Valea Almăjului, prinde contur un proiect cultural deosebit: realizarea unui muzeu al satului tradițional din Banatul de Munte. Inițiativa aparține Episcopiei Caransebeșului și este coordonată direct de protosinghelul Teofil Zamela, originar din zonă, care conduce și Mănăstirea Țara Almăjului, precum și căminul pentru persoane vârstnice din zonă!

CARAȘ-SEVERIN. În medie, la nivel național, 19 incendii izbucnesc zilnic, lăsând în urmă pierderi materiale și vieți distruse! Pentru a se evita astfel de situații, detectoarele vor fi distribuite și instalate gratuit, după ce alte cca. 20.000 de dispozitive au fost instalate în primele două ediții ale campaniei. De 14 ani, prin parteneriatul „Împreună pentru siguranță”, sunt derulate campanii de conștientizare a riscurilor și a importanței măsurilor de siguranță în utilizarea energiei!

Caraş-Severin, Romania

Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAȘ-SEVERIN – Trei conducători de ansambluri de vehicule au fost surprinși circulând ca niște inconștienți pe DN 6 (E 70), fără să respecte obligațiile legale vizavi de timpii de condus și de odihnă. Spunem asta pentru că toți cei trei, depistați în trafic de polițiștii rutieri din stațiunea Băile Herculane, circulau fără să respecte obligația de a utiliza tahograful. Mai mult, unul dintre aceștia nu avea nici măcar licența de transport!