CARAȘ-SEVERIN – Cu o vechime de peste un secol, o instalație tradițională din Borlova ilustrează ingeniozitatea meșteșugarilor de odinioară!
CARAȘ-SEVERIN – Consilierul județean dr. Felicia Quint a reamintit că problema curții unității spitalicești persistă!
REȘIȚA – CSM Reșița a încheiat la egalitate luni, 9 noiembrie, scor 0-0, confruntarea din deplasare cu Politehnica Timișoara, disputată în cadrul etapei a 13-a a Ligii 2. Formația pregătită de Dorinel Munteanu a obținut un punct important pe terenul uneia dintre principalele contracandidate la promovare și își păstrează poziția în zona locurilor de play-off!
CARAȘ-SEVERIN – Un fost director al Școlii Gimnaziale Tirol reclamă nereguli în concursul pentru ocuparea funcției de conducere, după ce a fost respins la evaluarea planului managerial, deși obținuse nota 9,50 la proba scrisă, a doua notă din județul Caraș-Severin, potrivit acestuia!
CARANSEBEȘ – În noaptea de 3 spre 4 noiembrie, în jurul orei 1, polițiștii din Caransebeș au fost alertați de…
REŞIŢA – Președintele PNL, Ilie Bolojan, a ajuns la Reșița în cadrul turneului de întâlniri cu organizațiile liberale din țară. Discuțiile cu reprezentanții filialei Caraș-Severin au vizat situația partidului, asumarea opoziției și viitoarea strategie politică. Deși primarul Ioan Popa a lipsit de la întâlnire din motive personale, numele său a fost adus în discuție chiar de liderul liberalilor, care l-a numit „prietenul meu“!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – De la patrimoniu industrial și spații degradate la mobilitate urbană și regenerare, exemple concrete de bune practici prezentate de ADR Vest!
REȘIȚA – Liga 2 programează luni, 9 noiembrie, unul dintre cele mai așteptate dueluri ale etapei a 13-a. Politehnica Timișoara și CSM Reșița se întâlnesc pe stadionul Electrica, de la ora 14:30, într-o confruntare cu miză importantă în lupta pentru promovare. Disputa are o încărcătură aparte, având în vedere rivalitatea tradițională dintre cele două formații bănățene, dar și pozițiile ocupate în clasament!
CARAȘ-SEVERIN – După eșuarea a trei proceduri de licitație, în perioada 2023-2025, județul a decis atribuirea către un operator de transport. Totuși, delegarea serviciului de transport – atribuită prin „negociere fără invitație prealabilă la procedura concurențială de oferte“ – este limitată la 300 de zile, perioadă în care se va organiza o nouă procedură de atribuire, de tipul licitației deschise. În eventualitatea unui nou contract, gestiunea va fi delegată pe o perioadă de maximum 10 ani!
REȘIȚA – Echipa de handbal juniori U17 a CSM Reșița traversează un început bun de campionat și ocupă locul al doilea în Seria G, cu 6 puncte acumulate în primele patru partide!
CORNEREVA – Polițiștii cărășeni l-au depistat, aseară, la o colibă nelocuită de pe raza comunei Cornereva, în zona Topla, cum o cunsoc localnicii. Bărbatul avea asupra sa arma de vânătoare sustrasă și mai multe cartușe!
REȘIȚA – Sportivii reșițeni au avut o evoluție foarte bună la Cupa României U15, competiție desfășurată la Călărași, unde s-au întrecut cei mai promițători tineri luptători din țară, atât la lupte feminine, cât și la lupte libere. Reprezentanții Reșiței au demonstrat ambiție, determinare și valoare pe saltea, reușind să urce de șapte ori pe podiumul de premiere!
CARAȘ-SEVERIN – Unul dintre escrocii cercetați de anchetatori ar fi păcălit-o că îi șterge datoriile din evidența biroului de credite, dar de fapt i-a furat și folosit datele cardului bancar. Ceilalți implicați și-au lăsat conturile folosite pentru a fura bani din conturile femeii!
REȘIȚA – Primăria pune la dispoziție Centrul Civic, scena și utilitățile, iar partenerul privat organizează evenimentele de Ziua Națională, Târgul de Crăciun și Revelion!
CARAȘ-SEVERIN – Un fost director al Școlii Gimnaziale Tirol reclamă nereguli în concursul pentru ocuparea funcției de conducere, după ce a fost respins la evaluarea planului managerial, deși obținuse nota 9,50 la proba scrisă, a doua notă din județul Caraș-Severin, potrivit acestuia!
CARANSEBEȘ – În noaptea de 3 spre 4 noiembrie, în jurul orei 1, polițiștii din Caransebeș au fost alertați de un bărbat, prin 112, în legătură cu un accident rutier produs în municipiu, pe Calea Severinului, aproape de podul peste Zlăgnița, soldat cu posibile victime și avarierea a trei autoturisme, dintre care două ar fi fost parcate!
CARAŞ-SEVERIN – În cazul județului nostru, fenomenul poate fi pus și pe seama lipsei de experiență a tinerilor, a lipsei de apetență pentru meseriile care generează locuri de muncă, dar și pe seama îmbătrânirii populației!
REŞIŢA – Președintele PNL, Ilie Bolojan, a ajuns la Reșița în cadrul turneului de întâlniri cu organizațiile liberale din țară. Discuțiile cu reprezentanții filialei Caraș-Severin au vizat situația partidului, asumarea opoziției și viitoarea strategie politică. Deși primarul Ioan Popa a lipsit de la întâlnire din motive personale, numele său a fost adus în discuție chiar de liderul liberalilor, care l-a numit „prietenul meu“!
REȘIȚA – A IV-a Expoziție națională de pictură poate fi vizitată până în 20 noiembrie, de luni până sâmbătă, între orele 9:00 și 17:00, la Muzeul Banatului Montan!
