Caraş-Severin, Romania
Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAȘ-SEVERIN – Deciziile de recalculare vor fi distribuite începând de vineri, de către reprezentanții Poștei Române. Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, numărul asiguraților din județ, aflați în plată în luna iulie, a fost de 67.330, valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite lor fiind de 150.508.725 lei, de unde rezultă o pensie medie de 2.235 lei!

CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean speră să primească 50 de milioane de euro prin Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino”, proiectul fiind gata de depunere pentru a primi finanțarea. Spitalul din Caransebeș este eligibil în acest proiect, alături de alte 12 unități sanitare din întreaga țară!

LUPAC – AFC Voința Lupac a învins sâmbătă, 9 septembrie, cu scorul de 5-0 (2-0 la pauză), formația CSO Turceni, din etapa a III-a a Seriei a VII-a! Aceste trei puncte sunt și primele obținute de formația lui Enășescu în acest sezon, după ce în precedentele două partide „croații” au pierdut, 1-3 la Șimian și 1-5 cu Craiova 2 acasă!