LINDENFELD – Echipajul elicopterului SMURD Caransebeş a fost solicitat să intervină în urmă cu puţin timp la Lindenfeld pentru a…
MARGA – În peisajul mirific al „satului cu nume de fată”, Marga, marți, 24 iunie a.c., a avut loc cea de-a XIX-a ediție a colocviilor literare „Nopțile de Sânziene de la Marga”!
CARANSEBEȘ – Ne referim la oameni din zona ACH, de la module și de la o parte din blocurile din apropiere, mulți dintre aceștia sunându-ne joi disperați la redacție!
CARANSEBEȘ – Sunt două din cele nouă străzi din Caransebeș pe care demarează modernizarea trotuarelor, primarul Felix Borcean semnând luni contractul cu firma care se va ocupa de lucrări. Pe celelalte, treptat, începând din această primăvară, în funcție de finalizarea lucrărilor de apă și canal derulate de AquaCaraș pe străzile respective!
REȘIȚA – Unul a șterpelit cheile mașinii bunicului, iar altul a primit cheile de la un tovarăș abia ajuns la…
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre acțiunile de anul trecut, din județul nostru, ale purtătorilor de uniforme bleu-jandarm!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Prima medie pe judeţ la examenul de Bacalaureat din acest an a fost de 9,86, fiind obţinută de eleva Denisa Lupșa, de la Colegiul Naţional ”C.D. Loga” din Caransebeș. Au urmat, la foarte mică distanță, două medii de 9,85, la Colegiul Național ”Traian Lalescu” Reșița, obținute de Sonia Biliana Brăilă și Bianca Maria Venter!
CARAȘ-SEVERIN – Centre multifuncționale de agrement, aquapark-uri, baze de tratament, trasee turistice și facilități pentru sport și wellness – acestea sunt doar câteva dintre investițiile propuse de autoritățile din Regiunea Vest pentru finanțare prin Programul Regional Vest 2021-2027!
REȘIȚA – Consiliul Local a adoptat recent trei hotărâri care înființează și reglementează această viitoare activitate de pe Semenic!
REŞIŢA – Citind comentariile de la anumite texte de pe CAON, unul plin de idei ne-a atras atenția. Pe lângă lucrările ample desfășurate în Reșița, un cititor ar vrea să mai apară şi altele!
REȘIȚA – Sportivii au participat sâmbătă, 20 iulie, la un puternic turneu internațional, în Ungaria, care s-a adresat celor de U15, U17 și U20!
REȘIȚA – Fostul căpitan al echipei naționale a României a urmărit din tribunele din Giulești derby-ul etapei dintre Rapid București și CFR Cluj, meci încheiat cu scorul de 2-2! Chivu a răspuns la o singură întrebare reporterilor după meci!
CARAȘ-SEVERIN – A fost nevoie de intervenția pompierilor din Oravița pentru a recupera trei persoane, doi bărbați și o fetiță, care nu au mai reușit să iasă la mal!
REȘIȚA – Formația din Valea Domanului are parte de multe meciuri amicale în stagiul de pregătire din Slovenia!
REȘIȚA – La finalul săptămânii trecute a avut loc Campionatul European de lupte pe plajă, la Timișoara, unde Reșița a reușit să cucerească o medalie de bronz la individual!
NAIDĂȘ – Autoturismul, valorând undeva la 13 mii de euro, avea numere românești, iar cel de la volan susține că l-a cumpărat la începutul anului, fără să-i cunoască istoricul juridic!
CARAȘ-SEVERIN – „Cabaretul Adolescenței“ este proiectul menit să creeze o punte între generația de adolescenți de azi și cea de altădată!
CARAȘ-SEVERIN – Asta demonstrează statisticile vizavi de angajări, oferite de sistemul public de ocupare din județ. Ce-i drept, nu toți cei 3.119 cărășeni care și-au căutat oficial de lucru în județ au și găsit. Doar 1.399 dintre acestea au bătut palma pentru un contract de muncă, restul rămânând să încaseze pâinea indemnizației de șomaj!
CARAȘ-SEVERIN – Subliniază senatorul liberal Marcel Vela, în contextul înfloririi fenomenului mai ales în mediile care ar trebui protejate!
