CARAȘ-SEVERIN – Spune consilierul județean Ioan Crina, care sesizează o serie de anomalii din ograda spitalului, după ce a văzut…
REȘIȚA – Echipa de handbal masculin de seniori a CSM Reșița nu se mai înscrie în ediția viitoare a Diviziei A! Hotărârea a fost luată în ședința de miercuri, 30 iulie, a Consiliului Local Reșița. Bogdan Gaiță, consilier din partea AUR, a fost singurul care s-a opus desființării handbalului!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful statului, Nicușor Dan, a criticat birocrația și lentoarea, în special în privința modului în care se derulează activitățile parchetelor, și s-a declarat nemulțumit de justiția din România!
BERZASCA – Un autoturism a fost cuprins de incendiu în această dimineață, pe DN 57, în satul Cozla, comuna Berzasca, pompierii fiind chemați să intervină undeva în jurul orei 9.20. Din nefericire, autovehiculul a ars în totalitate!
CARANSEBEȘ – 400 de mii de lei vor fi investiți în refacerea a două secții și într-un sistem informatic nou,…
CARAŞ-SEVERIN – Pentru următorii cinci ani, cei de la WWF România împreună cu partenerii vor derula la Armeniş un nou proiect al cărui principal obiectiv îl reprezintă mărirea efectivului de zimbri din Munţii Ţarcu!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Polițiștii locali au aplicat amenzi în valoare de 1.000 de lei unor cetățeni care au lăsat în urma lor, chiar în inima urbei, un covor de coji de semințe!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce liberalii susțin că n-a existat niciodată intenția de a stopa programul național de investiții, și că nimeni n-a câștigat nicio dispută, social-democrații se bucură de reconsiderarea a intenției de austeritate. Mai exact, în coaliția de guvernare s-a căzut de acord că se va face o prioritizare a proiectelor, iar finanțările vor continua să se acorde și în următorii ani!
CARAȘ-SEVERIN – Acuzațiile cum că toată suflarea unei comunități locale ar avea certificate de handicap, cu excepția unuia singur, a dus la ample căutări prin județ, evidențe și statistici!
CARAȘ-SEVERIN – Circa 100 de tone de plastic pe an, adunate din șase state europene și patru capitale riverane din amonte!
CARAȘ-SEVERIN – Conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe incompatibile cu volanul a fost principala cauză de dosar penal în weekend!
OȚELU ROȘU – Doi bărbați din Oțelu Roșu au fost reținuți după ce au fost prinși încercând să taie cablul de alimentare al unui utilaj, dar și alte componente!
VEST – Ghidul de finanțare a fost pus în consultare publică de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest! Primăriile din mediul urban și rural, incusiv cele din Caraș-Severin, pot obține fonduri europene nerambursabile de până la 2,5 milioane de euro, individual sau în parteneriat, inclusiv cu instituții de învățământ superior de stat, prin Programului Regional Vest, pentru investiții în școli și licee!
REȘIȚA – Debut cu stângul în Liga 3 pentru fotbalistele cărășene, după ce ACS Sporting Banat a pierdut duminică, 15 septembrie, scor 0-2, cu ACS SR Municipal Brașov! În celălalt meci din Seria a III-a, FC CFR Cluj a remizat, 3-3, cu ACS Student Sport Alba Iulia. Partida din prima etapă dintre ACS Kids Brașov și Academia de Fotbal Florești a fost programată abia pe 29 septembrie!
REȘIȚA – În prima etapă a campionatului Diviziei A, Seria A, handbalistele de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița au pierdut, pe teren propriu, scor final 23-42 (11-21), cu CS Activ Prahova! Handbalistele pregătite de prof. Cristian Busuioc au întâlnit probabil cel mai puternic adversar din această serie, o formație care are în componență jucătoare care au mai evoluat în Liga Națională!
CARAȘ-SEVERIN – O nouă campanie de recrutare dă șansa oricui are vârsta între 16 și 65 de ani să intre în rândul salvatorilor cărășeni! Nu ratați termenul limită, 30 septembrie!
REȘIȚA – Reșițencele Arianna Penţa (tir) şi Estera Beatrice Vîlceanu (canotaj) au fost premiate de Direcția Județeană de Sport Caraș-Severin pentru rezultatele foarte bune obținute în anul 2024!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce oficialii ISU și prefectul județului spun că, de la începutul anului, doar un autor a fost prins, poliția oferă cu totul alte cifre!
CARAȘ-SEVERIN – Atacantul Nerei Bogodinț merge în Italia, după ce a fost selecționat pentru a lua parte la meciurile de calificare pentru această competiție!
