CARAȘ-SEVERIN – În limitele stabilite de noua lege privind exploatarea jocurilor de noroc, cărășenii vor putea juca doar în Reșița, Caransebeș și Bocșa!
Legea adoptată în 9 aprilie de Camera Deputaților și promulgată de președintele Iohannis prevede că o sală de joc, adică „spațiul propus, dacă are amplasate mijloace de joc de tip slot-machine (păcănele, n.n.), trebuie să se afle într-o unitate administrativ-teritorială cu o populație mai mare de 15.000 de locuitori. Dovada numărului de locuitori se face prin adeverință eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spațiul propus.“
Cum în Caraș-Severin avem doar trei localități care depășeau acest prag la 1 ianuarie 2024, respectiv Reșița (78.636 locuitori), Caransebeș (28.120) și Bocșa (18.234), odată promulgată legea, aici vom regăsi concentrată întreaga ofertă de profil. Un oarecare impact va exista, fără îndoială, întrucât dintr-o actuală adresabilitate directă de 300.758 de locuitori ai județului va mai rămâne una de 41% (124.990), după ce scădem populația celorlalte cinci orașe și din mediul rural (175.768). Cum media de vârstă din rural este mai ridicată decât cea din urban, știut fiind că păcănelele nu sunt de mare interes pentru vârsta a treia, în timp ce tineretului îi șade bine cu drumul, e ușor de anticipat cine nu va fi foarte afectat de măsura triumfalist anunțată.
În condițiile în care la Reșița, în 2019, Consiliul Local a încercat în zadar, prin HCL 397 (atacată și anulată în instanță), să scoată de pe bulevarde, trimițând spre zone cu accesibilitate mai redusă, casele de amanet, magazinele cu produse second-hand și jocurile de noroc, primarul Ioan Popa s-a arătat dezamăgit de forma în care a fost adoptată legea. „Deși lucrurile sunt clare, păcănelele fiind un drog mai periculos decât multe altele, culmea e că se iau măsuri aplicabile doar dependenților din localitățile mici, nu și celor din localitățile mari, care pot sparge și distruge mai departe bugetele familiilor, se pot sinucide, se pot arunca în continuare de pe blocuri.“, a declarat acesta.
În opinia sa, lupta cu această industrie a jocurilor de noroc, care nu se rezumă doar la păcănele, ci include și pariurile sportive, este una deosebit de dură ținând cont de bugetele cu care operează. „Când te joci cu 4 miliarde de dolari, trebuie să fii foarte dur ca să reușești să stai drept în picioare. Se pare că n-au reușit. S-au îndoit un pic, ca ghioceii!“, a concluzionat Popa.
Primarul a adăugat și un posibil scenariu care ar explica acest deznodământ: „Dacă vă uitați la Gloria Buzău, veți observa că au pe piept un nume de sponsor. E o echipă din Liga 2 ca și noi, Metalul Reșița, și e în poziția de a promova în Liga 1. Din Buzău e și dl prim-ministru Ciolacu. Poate, dacă facem legătura dintre sponsor, Buzău și păcănele, o să înțelegem de ce s-au redus un pic motoarele pe tema asta și s-a pus batista pe țambal.“
Aceasta poate fi doar o speculație, nu și ipoteza că pentru păcănelele a căror operare devine ilegală în localitățile mici și în sate, deținătorii vor apela la soluții legale în orașele mari și în municipii, care numai de spații de închiriat nu duc lipsă.
JCS-Walter Fleck