Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Prin educaţia nonformală tinerii învaţă prin intermediul şi cu ajutorul lucrurilor care îi înconjoară.Vineri, 28 septembrie, la ora 18.00, trecătorii din zona Victoria şi Centrul Civic au avut, pentru un minut, impresia că timpul s-a oprit în loc.

Zeci de tineri voluntari au „îngheţat“ şi s-au sincronizat cu tineri din Bacău, Cluj-Napoca, Satu-Mare, Bucureşti, Drobeta Turnu Severin sau Botoşani, pentru a promova educaţia nonformală şi pentru a transmite mesajul că „Oricine poate învăţa. Oriunde. Tot timpul“.

Este vorba despre un flashmob organizat în toată ţara după acelaşi scenariu, la ora 18.00, cu ocazia zilei ZEN – Ziua Educaţiei Nonformale. Ce este un flashmob? Un grup de oameni care se adună într-un loc, întreprind, aparent spontan, o acţiune scurtă, după care se dispersează rapid. Flashmob-ul este o acţiune de masă, o modalitate de exprimare şi de transmitere a unui mesaj de conştientizare.

De ce acest eveniment? „Pentru că dorim ca oameni să afle că educaţia nonformală este o componentă esenţială a educaţiei pe tot parcursul vieţii şi să devină conştienţi de valenţele educative ale muncii noastre, pentru că vrem să promovăm beneficiile şi valorile educaţionale, pentru că vrem să promovăm ideea că oricine poate să înveţe oricând şi oriunde. Pentru că e timpul ca educaţia nonformală să iasă în lumina reflectoarelor, în faţa publicului larg!“, ne-a informat Sorina Nihta, preşedintele Centrului de Voluntariat Reşiţa.

Lavinia Predescu