Caraş-Severin, Romania

Jurnal CS a scris despre meteorologul din Borlova, dat dispărut sâmbătă seara în jurul orelor 20. Bărbatul, angajat la Staţia meteo de pe Ţarcu, a plecat după soţia sa, însă la întoarcere cei doi nu au mai ajuns la destinaţie. E adevărat că Jurnal CS  a scris şi despre faptul că „salvamontiştii s-au mobilizat exemplar“, dar se pare că lucrurile nu au stat chiar aşa.

Cel puţin asta reiese din declaraţiile pe care ni le-a dat cunoscutul alpinist Coco Galescu: „Aşa cum am aflat din presă şi din alte surse, dispariţia celor doi a fost anunţată sâmbătă seara în jurul orelor 20, dar nimeni nu a pornit în căutarea celor doi. La Cuntu noi am avut opt alpinişti care, dacă erau anunţaţi când trebuia, se mobilizau şi plecau în căutarea oamenilor chiar în acea noapte. Ori, nu am aflat decât duminică dimineaţa, pentru că nu s-a obosit nimeni să ne anunţe. În acea dimineaţă, alpinişti de la Clubul Montan Caransebeş, de la ATM Arad și de la Alternative Timişoara au format patru echipe şi au început căutările, însă fără nici un rezultat. În plus, , când s-au întâlnit cu salvamontiştii cărăşeni, aceștia i-au luat la întrebări de genul ce caută ei în această operaţiune. Nu aşa se procedează în asemenea cazuri, şi asta o spun din experienţa de alpinist. Este vorba de viaţa a doi oameni, iar orgoliile pot duce la tragedii“.
Coco Galescu mai susţine că „orice oră în căutarea acestor oameni este esenţială. Căutările trebuiau începute seara, nu a doua zi dimineaţa. Iar aceste lucruri trebuiau cunoscute. Dispăruţii nu aveau cum să supravieţuiască 12 ore, iar dacă s-ar fi adăpostit undeva ar fi dat un semn până acum. Dacă reușeau să coboare de pe Ţarcu, pe oriunde ar fi luat-o, în câteva ore erau jos. Pot să spună salvamontiștii că au plecat în căutarea oamenilor de sâmbătă seara, eu îi pot contrazice pentru că logic era să reconstituie traseul de la Cuntu spre Ţarcu. Îmi permit să-i critic pentru lipsa de reacţie întârziată cu 12 ore. Alpiniştii puteau ajuta mult. Iar tot ce v-am spus eu vă poate confirma oricare din alpiniştii de la cluburile amintite mai sus. Cât despre afirmaţia făcută cu privire la faptul că nimeni nu a căutat sâmbătă seara, o poate confirma meteorologul de serviciu de la Staţia meteo din Ţarcu şi alpiniştii care se aflau sâmbătă seara la Cuntu“.

Nina Curița