Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – … de către nouă pictori acuareliști care, împreună, au realizat o lucrare în acuarelă de 9/1,14m, cea mai mare de până acum din țară. S-a întâmplat la București, când fiecare artist a pictat câte o clădire reprezentativă din capitală pe o porțiune de un metru a lucrării mari. Evenimentul a avut loc la inițiativa pictorului reșițean Ovidiu Iovanel, președintele Asociației Pictorilor Acuareliști (APA)!

Iovanel dorește să repete acuarela și în alte orașe, inclusiv acasă. Am aflat asta în cadrul prezenței artistului în redacția noastră. Și-ar dori la Reșița un eveniment similar, care să reunească artiștii locali alături de colegii lor din zona de vest a țării.
Primul pas a fost să-și transpună în fapte, la București, o dorință veche din 2016. Își dorea asta după participări la acțiuni similare în Italia, Ungaria și Turcia, cu prilejul expozițiilor organizate de Societatea Internațională de Acuarelă (IWS), din care face parte și APA. Se obișnuiește la asemenea evenimente ca pictori din mai multe țări să realizeze lucrări comune, fapt pe care Iovanel l-a replicat la scară mai mică. „Am selectat opt dintre cei mai buni cursanți ai mei, cu care m-am apucat de lucru în curtea unui magazin de profil artistic. Am ales peisajul urban, pentru că am vrut ca elementele lucrării să fie imediat recunoscute de publicul larg.”, am aflat de la Ovidiu despre acțiunea pe care, pe lângă Reșița, o vrea și în orașe precum Timișoara sau Constanța. Dar mai ales o vrea în cadrul unei viitoare noi expoziții internaționale pe care IWS o va ține în România, acțiune la care Iovanel vrea artiști români și străini care să picteze pe mai mult de 9 metri.

Între timp, organizatorii au laminat lucrarea cu clădirile Bucureștiului oglindite-n apă pe hârtie specială pentru acuarelă. Aceasta urmează să fie expusă în magazinele proprii din Capitală, pentru ca, în final, să i se găsească un loc stabil într-un spațiu public. „Eu am pictat Casa Poporului într-o lucrare în care mai apar Teatrul Național sau Ateneul Român. Am omis multe clădiri importante, precum catedrala sau universitatea, dar cu siguranță le vom picta data viitoare. Mulțumesc sponsorilor și în special unei cunoscute fabrici de pensule din Germania. Aceasta ne-a surprins foarte plăcut, oferindu-ne fiecăruia un cadou inedit constând într-o pensulă personalizată cu numele noastre. Îmi doresc ca sponsorii să ne fie alături și pe viitor, când mi-ar place ca și orașul meu să apară într-o lucrare similară!”, a încheiat Ovidiu Iovanel.

JCS-Ionel Ivașcu