REŞIŢA – În 1969, inginerul Gheorghe Andrei pleca mult prea devreme dintre noi, fără să apuce să finalizeze viorile experimentale la care lucra. În 2022, fiica sa Anca, fostă glorie a nataţiei româneşti, i-a adus un omagiu expunând viorile tatălui pe care le-a deconstruit după o idee ivită la o expoziţie a artistului Arman!
Cel mai important însă e faptul că, recent, una dintre viorile lucrate de tatăl său, rămasă întreagă, a scos din nou sunete după mai bine de 50 de ani. Este vorba despre un fragment din „Meditation de Thaïs”, cântat de violonistul Ştefan Tajti.
S-a întâmplat recent, după concertul cameral pe care grupul „Aici a stat” l-a susţinut la Salonul de artă şi industrie al TMK Artrom. Prilej numai bun pentru ca doamna Anca, prezentă la concert, să-i vorbească violonistului membru al grupului despre tatăl ei şi viorile acestuia. Ştefan Tajti s-a arătat interesat de poveste, aşa ajungând să cânte la vioara lucrată de Gheorghe Andrei. Cum era dezacordată, iar acordarea unei viori poate dura şi-o oră, Ştefan Tajti s-a limitat să-i tensioneze corzile. După care, „meditaţia” a răsunat spre încântarea doamnei Anca.
„Tatăl meu a făcut viori experimentale, încercând să îmbunătăţească sunetul instrumentelor cu coarde prin diverse metode: fie cu tije în interior, fie cu popic mobil. La două se vede tija în interior, alta are două popice dintre care unul este mobil şi totuşi scoate sunete. Cei care ştiu să cânte la vioară ştiu la ce se referă vibraţiile sus-jos sau cele defazate. Am lăsat întregi şase viori la care se poate vedea în ce-au constat experimentele tatălui meu”, afirma Anca Andrei cu ocazia vernisajului prin care şi-a omagiat tatăl după mai bine de 50 de ani.
Ing. Andrei a murit mult prea devreme, în 1969. Părerea fiicei sale este că, la momentul respectiv, nu au fost apreciați suficient nici el şi nici lucrările sale. În urma lui a rămas ce se poate vedea în expoziţie, cu precizarea că unele dintre viorile deconstruite sunt cumpărate, Ancăi Andrei părându-i rău să le facă bucăţi pe toate. Şase au rămas întregi, la una dintre ele marele violonist Ion Voicu cântând pe vremuri într-un concert. Alta a fost la violonista Cornelia Vasile, fără însă să se ştie dacă a şi cântat la ea. „Asta a făcut să iasă ceva din viorile tatălui meu, care n-au rămas doar experimente”, a încheiat Anca Andrei.
În anii ’80-’90, îşi petrecea concediile în Toscana, acolo unde îi vedea pe membrii grupului artistic CoBrA, care acum sigur ar fi surprinşi şi mândri de ce-a făcut doamna Anca.
JCS-Ionel Ivaşcu
