Legătura cu sportul s-a consfinţit când a împlinit 11 ani, începând cu judo-ul. Peste patru ani a ajuns în sala de lupte, cunoscându-l pe antrenorul Adrian Dacica. Astfel, calităţile sale fizice şi native au convins relativ repede, pentru că în acelaşi an, 2002, a obţinut şi primele rezultate.
Având în palmares două medalii de bronz, una cucerită la campionatele mondiale şi una la „europene“, în întrecerea junioarelor, şi un onorant loc cinci la „mondialele“ de senioare, Diana Mudrag, legitimată la Clubul Sportiv Municipal, a fost desemnată şi cea mai bună luptătoare a României.
De remarcat faptul că, aceste rezultate deosebite au venit pe fondul unor mai vechi probleme de sănătate, pe care, iată, a reuşit să le depăşească. Dar eforturile au fost extraordinare. Un motiv în plus ce merită toată recunoştinţa noastră.
Pentru anul 2007, eleva antrenorul Adrian Dacica are gânduri măreţe, perfect realizabile, dacă va fi sănătoasă şi va munci cu aceeaşi seriozitate care o caracterizează. „Îmi doresc o clasare în primele opt luptătoare ale lumii şi calificarea la Jocurile Olimpice din 2008, din China“, ne-a mărturisit valoroasa sportivă. Mult succes!
Marius Moraru