COPĂCELE – Până la sfârşitul lunii, pe toate uliţele din cele două sate se va turna asfalt, astfel că localnicii se vor bucura de condiţii de trai asemănătoare cu cele de la oraş. Proiectul nu ar fi fost posibil fără alocarea financiară a Ministerului Dezvoltării Regionale, spune primarul Ilie Hîrţaucă, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul şcolii gimnaziale din Copăcele, reabilitată şi modernizată prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală II.
„E foarte important că localnicii nu se vor mai afunda în noroi şi vor putea merge pe asfalt. În acest proiect intră toate străzile laterale din cele două sate, mai puţin cea principală, care este drum judeţean şi de care nu ne ocupăm noi. Se lucrează şi la şcoala cu clasele I-VIII din Copăcele sat, care este ca şi finalizată, urmând ca recepţia ei să aibă loc în perioada imediat următoare. Momentan, o parte dintre elevi îşi desfăşoară orele de curs la şcoala din Zorile, iar o alta, în incinta centrului after-school din Copăcele“, explică primarul.
Hîrţaucă a mai precizat că, săptămâna viitoare, va avea loc şi recepţia unei lucrări finanţate din fondurile proprii ale Primăriei. Este vorba despre asfaltarea a trei kilometri în Zorile, investiţie de care edilul comunei Copăcele este extrem de mândru. „Eu când am venit la Primărie, în 2012, nu am găsit nici un venit. Bugetul era acoprit numai din taxe şi impozitele de pe clădiri şi terenuri. Am făcut un amenajament silvic, în baza căruia vindem masă lemnoasă şi ne autofinanţăm. Păşunile comunale le-am dat crescătorilor de animale, şi ne mai revin şi de aici ceva bani. Şi astfel, am reuşit să suplimentăm bugetul local cu 500 – 600.000 de lei“, a mai spus Hîrţaucă.
Edilul nu a omis să ne precizeze nici despre proiectul pe care intenţionează să-l depună, imediat ce va intra şi în posesia ultimelor autorizaţii, la Compania Naţională de Investiţii, şi care are în vedere asfaltarea drumului comunal Copăcele – Zorile.