Dacă până miercuri reşiţenii puteau circula cu tramvaiul sau aubobuzul folosind acelaşi abonament, de azi, acest lucru nu mai este posibil. Astfel, în funcţie de zona în care locuiesc, reşiţenii trebuie să se hotărească pentru ce mijloc de transport şi abonament optează.
Reşiţenii care aleg să circule cu tramvaiul vor scoate din buzunare 10 lei pentru un abonament de 5 zile, 30 de lei pentru 15 zile şi 54 de lei pentru 30 zile, în timp ce pentru un abonament pe autobuz vor plăti 8 lei pentru 5 zile, 25 de lei pentru 15 zile şi 45 de lei pentru 30 de zile.
Au fost gândite şi abonamente mixte, pentru reşiţenii care doresc să folosească ambele mijloace de transport. Astfel preţul unui abonament mixt este de 15 lei, pentru 5 zile, 40 de lei – pentru 15 zile şi 65 de lei – pentru 30 de zile.
Costul unic al biletului de călătorie a rămas neschimbat – de 1,5 lei. Prima zi a lunii octombrie aduce modificări şi în reţeaua traseelor de transport public. Datorită numărului mic de călători pe anumite trasee din municipiu, s-a hotărât fie scurtarea traseelor respective, fie introducerea altora noi, unde fluxul călătorilor este mai mare.