Înfrângerea lui Mircea Geoană este una dureroasă. Culcat preşedinte al României, s-a trezit doar preşedinte al PSD. Exit poll-urile atât de des invocate de social-democraţi (totuşi, oameni buni, acelea sunt doar sondaje, nu rezultate finale!), dădeau o victorie la limită a sa, ceea ce, în condiţiile din acel moment, echivala cu o înfrângere.
Să ai toate partidele din România (subliniez: partidele, nu electoratul lor) de partea ta, o bună parte a mass-mediei (inclusiv câteva dintre principalele trusturi), sprijinul atâtor personalităţi, un sfârşit de mandat al adversarului dezastruos, până şi caseta cu atingerea/împingerea/„paletarea“ copilului şi să câştigi cu o diferenţă de doar câteva procente?!?
Evident, un rol important, poate cel mai important în acest deznodământ, îl are chiar Mircea Geoană. Ce l-a trimis în seara dinaintea confruntării finale acasă la Vântu, imediat după ce-l atacase pe acesta, doar el ştie… Apoi, la confruntarea propriu-zisă, Geoană pur şi simplu a clacat la momentul hotărâtor. Aflat pe muchie de cuţit, într-o poziţie din care românul ar fi acceptat chiar şi cea mai sfruntată minciună (a greşit adresa, nu avea ochelarii de distanţă la el, orice!), a ezitat. Şi asta l-a pierdut. A dovedit că este slab, prea… uman pentru o luptă atât de murdară (dovadă şi bucuria sa copilărească din seara de duminică). Păcat, părea singurul lider social-democrat neimplicat personal în scandaluri şi afaceri.
Cel de-al doilea învins e, paradoxal, Traian Băsescu. Trecând peste acuzaţiile de plimbare a voturilor şi a votanţilor, dincolo de faptul că a câştigat datorită diasporei (interesant accesul subit de interes pentru soarta ţării mamă a celor plecaţi dincolo…), victoria sa este una la limită.
Să fi avut loc alegerile acum doi ani, odată cu precedentul referendum, ar fi câştigat en-fanfare. Chiar şi anul trecut ar fi putut obţine o victorie destul de clară. Acum, trebuie să se descurce cu una învăluită în nebuloase şi suspiciuni. Iar pentru asta trebuie să-şi mulţumească doar lui.
Dezastruoasele guvernări Boc 1 şi 2, patronate de către el, încăpăţânarea sa de a ţine postul de premier pentru PDL, scandalurile legate de familie şi colaboratorii săi apropiaţi pe care a insistat să-i menţină pe poziţii chiar dacă erau compromişi şi/sau neperformanţi, totul pe fondul crizei economice (singurul aspect care nu i se poate imputa), l-au costat (şi ne vor costa) foarte mult.
Ceea ce mă aduce la al treilea, la marele învins – poporul român. Oare mai poate cineva să-şi permită să strige „Am câştigat!!!”?
Nina Curiţa
[email protected]