Caraş-Severin, Romania

Doamnele aflate luni la volan au avut parte de ceva surprize, în funcţie de inspiraţia poliţiştilor de la Rutieră.

Cea mai grea încercată a fost o doamnă aflată la volanul unui autoturism Volkswagen, care s-a trezit cu maşina de poliţie în spatele său, cu sirene şi girofaruri. După ce a tras pe dreapta, femeia a aflat că poliţiştii doreau doar să-i ofere o floare de Mărţişor.

La fel de surprinsă a fost şi o doamnă care făcea şcoala de şoferi, atunci când ofiţerii de la Rutieră au oprit maşina de şcoală şi i-au oferit o floare. Nici şoferiţele din Bocşa n-au fost ocolite. Comisarul şef Ioan Pop, şeful poliţiei din localitate, şi subinspectorul Lucian Tarla, şeful Serviciului Rutier Bocşa, împreună cu subinspectorul Radu Ştefan, au oferit flori şi mărţişoare doamnelor de la volan.

Nu doar autorităţile au făcut cadouri, ci şi tinerii PDL-işti, care au oferit mărţişoare angajatelor de la fabrica de confecţii din Renk.

Cristian Franţ