Caraş-Severin, Romania

Ei plecaseră într-o scurtă drumeţie de la cabana Lupul Singuratic la care erau cazaţi şi i-a prins seara pe munte.

Şeful Serviciului, Valentin Balaban, a spus că „doi salvamontişti i-au căutat pe cei patru până miercuri dimineaţa, la ora două, după care s-au întors la bază“. De aici, împreună cu alţi patru colegi, au pornit în jurul orei cinci în căutări.

În jurul orei 10, au reuşit să dea de urma a trei dintre cei patru membri ai familiei. Aceştia se găseau pe o cornişă de piatră în zona numită Valea Rea şi doar faptul că s-au oprit le-a salvat viaţa. Salvamontiştii i-au coborât cu greu fiindcă femeia abia mai putea mergea. Alţi doi salvamontişti au pornit în căutarea celui de al patrulea membru al familiei.

„Puştiul de 17 ani, mai rebel din fire, a coborât singur spre Poiană, încercând să vină după ajutor pentru părinţii şi fratele lui. Nu avea lanternă, nu avea nimic, nu era echipat corespunzător“, spune salvamontistul Balaban. În jurul orei 11, tânărul a fost găsit pe Valea Rea. Epuizat, acesta se oprise şi adormise.

„Acesta a şi fost norocul său, fiindcă pe timp de noapte avea toate şansele să sfârşească în vreo prăpastie. Locul este deosebit de periculos, de aceea se şi numeşte aşa“, a declarat salvamontistul Tiberiu Felber.

Sorin Goruianu