Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Centenarul Marii Uniri din 1918. Banatul Montan şi Voivodina“ este un volum ce încununează toate lucrările anterioare ale profesorului Vasile Mircea Zaberca, pe tema Banatului şi a Marii Uniri. Istoricul a făcut apel la o implicare mai mare din partea colegilor de breaslă mai tineri, afirmând că „orice scriere corectă despre Marea Unire este bine venită“.

Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Biblioteca Judeţeană Paul Iorgovici au organizat astăzi lansarea volumului Centenarul Marii Uniri din 1918. Banatul Montan şi Voivodina, semnat de Vasile Mircea Zaberca. Alături de conducerea celor două instituţii, preşedintele CJ – Silviu Hurduzeu şi directoarea bibliotecii, Clara Maria Constantin, la eveniment au participat prof. dr. Mihai Vişan, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-SeverinErwin Josef Tigla şi alţi oameni de cultură, prieteni ai profesorului de istorie.

Despre cartea lansată în sala Consiliului Judeţean, participanţii au avut doar cuvinte de laudă, punctând importanţa şi valoarea istorică şi documentară a lucrării. „Profesorul Vasile Mircea Zaberca a realizat acest volum ca o continuare a celorlalte cărţi pe care le-a scos despre Banat şi Marea Unire, o adevărată lecţie de istorie pe care domnul profesor ne-o predă prin această carte. Mă bucur că am reuşit să finanţăm apariţia acestui volum, un volum dedicat faptelor, dar mai ales bănăţenilor care au participat ca delegaţi la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. Mă bucur pentru că mă consider prieten al domnului profesor. Vom mai avea astfel de evenimente în preajma zilei de 1 Decembrie, dar mă bucur că seria acestor evenimente este deschisă de lansarea cărţii «Centenarul Marii Uniri din 1918. Banatul Montan şi Voivodina» a profesorului Vasile Mircea Zaberca“, a declarat preşedintele Hurduzeu.

zab2

Despre lucrarea istoricului reşiţean a vorbit şi prof. dr. Mihai Vişan, precizând că volumul de faţă este o lucrare de istoriografie de foarte mare valoare. Este o lucrare ce cuprinde două componente, componenta românească, a Banatului românesc şi componenta din Voivodina sârbească. De asemenea, prezintă biografia fiecărui personaj, este vorba despre oamenii care au participat la Marea Unire, personaje din toate cercurile sociale din Banat. De aceea, nu pot să înţeleg cum noi astăzi, contemporanii, nu înţelegem să fim mai uniţi. Nu ne permitem să terfelim simbolurile sacre, credinţa, istoria, iar profesorul Zaberca, în această carte vorbeşte exact despre aceste simboluri“.

După cum a concluzionat directoarea Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici“ Caraş-Severin, Clara Maria Constantin, „lucrarea profesorului Zaberca va fi distribuită în bibliotecile din ţară, dar va ajunge şi în judeţ. Acesta va rămâne un volum document pentru cei care doresc să cunoască istoria locului“.

După seria de cuvinte de laudă la adresa lucrării sale, istoricul Vasile Mircea Zaberca s-a declarat emoţionat precizând că se vede „ajuns la capătul unui drum de cercetare istorică extrem de lung, început în urmă cu cinci decenii. Aştept de la succesori, colegi de breaslă mai tineri, să puncteze şi să împrospăteze ce am făcut noi cei mai în vârstă. Este nevoie de mai multă implicare, de susţinere naţională românească, de raţiune şi de cuget. Orice scriere corectă despre Marea Unire este bine venită“.

Evenimentul s-a înscris în programul Bibliotecii Judeţene Paul Iorgovici Caraş-Severin, dedicat sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918.