REȘIȚA – Reşiţenii au cucerit cinci medalii la CN desfăşurate pe 11 martie, în municipiul de pe Bârzava.Campionatul Naţional de marş pe timpul iernii s-a desfăşurat şi în acest an în municipiul de pe Bârzava. Datorită organizării ireproşabile din anii precedenţi, a implicării factorilor locali, dar nu în ultimul rând a rezultatelor obţinute de atleţii reşiţeni, oficialii Federaţiei Române de Atletism au decis că Reşiţa este locul cel mai potrivit pentru desfăşurarea acestei competiţii devenite deja tradiţionale în Banatul Montan.
Aşa se face că şi în 2012, Reşiţa a fost pentru o zi capitala marşului românesc, 110 atleţi din întreaga ţară luând startul în categoriile juniori, tineret şi seniori. Iar reşiţenii au fost din nou la înălţime, depăşindu-şi obiectivele fixate la începutul competiţiei.
Dacă înaintea startului, atleţii de la CS Universitatea şi CSM Reşiţa aveau ca obiectiv patru medalii, ei bine, numărul acestora a fost de cinci. Cele mai valoroase sunt cele de la categoria seniori, acolo unde CS Universitatea Reşiţa şi-a păstrat titlul naţional pe echipe, în dauna Sucevei.
Marius Cocioran, Narcis Mihăilă, Doru Ursu şi Stelian Băicuş au alcătuit echipa medaliată cu aur în 2012. La individual, Marius Cocioran a făcut o cursă fantastică de 20 km, la capătul căreia s-a încununat cu titlul de campion, şi cu un record personal: 1h:27:36.
Tot la 20 km, Narcis Mihăilă a intrat în posesia medaliei de bronz, cu 1h:31:39. Doru Ursu s-a clasat pe locul 4 (1h:34:33), iar Stelian Băicuş pe locul 8 la seniori, dar cu un timp (1h:40:33) care i-a permis obţinerea medaliei de argint la categoria tineret. Şi la juniori, gazdele au avut motive de bucurie: Robert Friedrich Laţcu a devenit vicecampion naţional la 10 km marş juniori I, cu timpul de 46:13.22, fiind în luptă directă cu sportivii de la Câmpulung Muscel.
La 5 km marş junioare II, Andreea Craia s-a situat pe locul 6 la individual (28:13), dar a devenit campioană naţională cu echipa CSM Oneşti. „Am avut obiectiv patru medalii, am obţinut cinci, a spus Octavian Măzăran, directorul CS Universitatea Reşiţa. Suntem bucuroşi că ne-am păstrat titlul pe echipe, la seniori, cu Universitatea Reşiţa. Suntem bucuroşi că am reuşit să ne calificăm cu trei sportivi la Campionatul Balcanic de marş din luna aprilie: Marius Cocioran, Narcis Mihăilă şi Robert Laţcu. Mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat în organizarea acestei competiţii de la Reşiţa“. Proaspătul campion naţional de seniori, Marius Cocioran, era extrem de fericit după reuşită, mai cu seamă că nu făcuse pregătire pentru o cursă de 20 km, obiectivul său principal fiind îndeplinirea baremului pentru Jocurile Olimpice de la Londra, pe distanţa de 50 km, ţintă ce poate fi atinsă la Cupa Mondială din Rusia, din 12 mai. „Succesul meu de la Campionatul Naţional şi realizarea recordului personal, îmi dau încredere că în Rusia voi reuşi să îmi îndeplinesc obiectivul şi să mă calific pentru Londra.“