Caraş-Severin, Romania

Prin intermediul numărului 116.000, Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual va oferi servicii de urgenţă pentru copiii dispăruţi, va prelua apeluri prin care se anunţă dispariţia unor copii, şi le va transfera apoi Poliţiei.

Serviciul oferit de Asociaţia Telefonul Copilului, la numărul 116.111, va consta în linii de asistenţă telefonică pentru copii, prin care se va oferi ajutor copiilor care au nevoie de îngrijire şi protecţie, punându-i în legătură cu diverse organizaţii şi resurse.

De asemenea, serviciul va oferi copiilor posibilitatea de a-şi exprima temerile, de a vorbi despre aspectele care îi afectează în mod direct şi de a contacta pe cineva în caz de urgenţă.