Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – După o cifră record înregistrată în 2021, de 278, a urmat o scădere continuă până sub nivelul anului 2019!

Anul trecut au fost eliberate, la nivelul județului, 194 de autorizații de construire, cu 50 (20%) mai puține decât în 2023 când au fost eliberate 245 și 68 (25%) mai puține decât în 2022, când au fost eliberate 262, potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Un vârf în materie de eliberări de autorizații a fost înregistrat în 2021, an în care, în contextul relaxării post-pandemice, autoritățile locale au eliberat nu mai puțin de 278 de astfel de documente! Un record, raportat la cele 209 din 2021 sau 208 din 2019. De reținut însă că, dacă în 2019, autorizațiile emise pentru mediul urban primau ca pondere față de cele pentru mediul rural (116 la 92), situația s-a schimbat în 2024, când au fost eliberate 89 în urban și 105 în rural.

Cel mai vizibil recul l-a resimțit sectorul clădirilor rezidențiale care a plecat de la 168 de autorizații în 2019, a ajuns la 247 în 2022, pentru a scădea la 147 în 2024! O creștere și o dinamică semnificată a înregistrat-o însă sectorul ospitalității, unde în perioada 2022-2024 au fost eliberate 41 de autorizații pentru construirea de hoteluri și clădiri similare, față de doar 10, în intervalul 2019-2021. Aceeași creștere a avut loc în categoria „alte clădiri“, în care numărul autorizațiilor emise în primul interval a fost de 75, iar în următorii 3 ani de 105.

În principiu, la nivelul Regiunii Vest se poate observa aceeași tendință, cu specificația că județul Caraș-Severin se situează pe locul IV, atât ca număr de autorizații, cât și ca suprafețe autorizate, în urma județelor Timiș, Arad și Hunedoara.

JCS-Walter Fleck

1 Comentariu

  1. Nici nu o să crească după “Trenulețul””” . De acu sa vă așteptați la ce-i mai rău..

Adaugă comentariu