LUGOJ – Antrenorii Iosif și Ilie Rotariu s-au întâlnit în premieră, la Lugoj, ca adversari.
La finalul partidei Vulturii Lugoj – FC Caransebeș, din Liga a III-a de fotbal, Seria a IV-a, scor 1-4 (3-0), tehnicienii celor două echipe, în calitate de adversari, și-au spus punctele de vedere, referitoare la confruntare.
„În primul rând vreau să felicit echipa pentru jocul pe care l-a prestat. Consider că marea majoritate a timpului am dominat, băieţii au respectat întocmai sarcinile pe care le-am dat fiecăruia, au fost foarte bine organizaţi din toate punctele de vedere şi cred că până la urmă echipa cea mai bună a câştigat… Întâlnirea cu Ilie a fost emoţionantă, e prima oară când ne întâlnim ca adversari, suntem obişnuiţi să fim împreună de dimineaţa până seara, zilnic… Acum am fost adversari, de fapt echipele au jucat în teren, nu noi. Îi ştiu metodele de lucru, şi el le ştie pe ale mele, avem amândoi aceeaşi mentalitate, dar eu consider că formaţia din Caransebeş este mai valoroasă decât cea din Lugoj, şi asta s-a văzut pe teren”, a declarat după antrenorul gugulanilor, Iosif Rotariu.
În replică, fratele său Ilie a precizat: „Am pierdut la un scor mult prea mare faţă de aspectul jocului, pe fondul unor greşeli impardonabile ale unora dintre jucătorii mei. În ansamblu, meciul nu a fost chiar aşa cum arată tabela de marcaj, Caransebeşul nu a câştigat chiar fără probleme. Sunt dezamăgit de evoluţia mai multor jucători din echipa mea. Mă aşteptam la mai mult, dar până la urmă s-a dovedit că formaţia mai valoroasă şi mai stăpână pe ea a câştigat. În ceea ce priveşte întâlnirea cu fratele meu, chiar am vorbit şi înainte de meci, acum ce să spun, care e cel mai bun să câştige! Astăzi ei au fost mai buni, sunt o echipă valoroasă”.