Administraţia comunei nu renunţă la demersurile privind realizarea unei variante de ocolire a localităţii. Iniţial s-a încercat acest lucru prin intermediul centurii de ocolire a Caransebeşului, în sensul că s-a propus ca şoseaua să ocolească şi comuna.
Eforturile nu au dat roade, pentru că varianta iniţială nu a cuprins această soluţie şi schimbarea proiectului nu mai era posibilă. Primarul comunei, Gheorghe Coilă, ne-a declarat că în aceste zile se aşteaptă sosirea unor reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, pentru efectuarea unor măsurători la faţa locului, în baza cărora să fie găsite soluţiile tehnice pentru acest proiect.
„Noi am propus deja un posibil traseu, dar este necesar ca cei de la Compania Naţională de Drumuri să stabilească exact varianta“, a mai precizat Coilă.
Desigur, se speră ca drumul de la proiect la concretizarea sa să fie mult mai scurt decât în cazul Caransebeşului unde, după ani de zile de discuţii, abia la sfârşitul acestei luni se va derula licitaţia pentru alegerea firmei care va executa lucrările.
Potrivit proiectului, realizarea variantei de ocolire trebuie finalizată până la sfârşitul anului 2010.
