Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Am mai spus și repet fără niciun dubiu: cetățenii români au fost mereu ultimii pe lista priorităților celor care ne conduc!

După ce au dat la 2,5 milioane de români câte 250 de lei, la două luni, așa ca să nu moară de foame, senatorii noștri au hotărât să mărească lefurile parlamentarilor cu aproximativ 10%, nefiind uitate nici alte categorii bugetare, cum ar fi miniștrii, aleșii locali sau șefii unor instituții centrale. Adică tu, parlamentar, care ai peste 10 mii de lei, care nu muncești nici 4 zile pe săptămână, ți-ai mărit cu minim 1000 de lei leafa. Iar la amărâtul ăla care nu mai știe din ce să trăiască i-ai dat, așa la două luni, 250 de lei. Pentru mine, lucrurile astea țin de noaptea minții. Iar românii nu se mai satură să înoate în această noapte a minții. Nu mai avem nicio demnitate. Ne împărțim în 2,5 milioane de săraci, peste 2 milioane de specialiști pe Tik Tok, nu știu câte milioane de tastatori analfabeți și plini de curaj care comentează pe rețelele sociale și restul. În acel rest mai sunt niște dascăli, medici, muncitori și o mână de profesioniști adevărați.

Tastatorii de care vă vorbeam sunt tari de tot. Acolo, în lumea virtuală, au curaj și atitudine mai ales să jignească. Căci așa, în viața reală, nu prea întâlnești atâta năduf. Când argumentele dispar, când „interlocutorul” devine mai puternic sau când lipsa de informaţie depăşeşte se trece la „AS-ul” din mânecă (aşa cred ei), încep să atace persoana. Nu contează cum şi în ce fel, nu contează dacă are treabă sau nu cu subiectul, dorința, sub orice formă, de a călca în picioare nu are limite. Scot în evidenţă neputința de a avea o discuţie decentă. Incapacitatea de a dialoga pe un subiect. Și lasă impresia că ei nu au un trecut, nu au un prezent real pe marginea căruia să poată tasta alții. Ci pur și simplu s-au născut tastând. Iar cu asta se ocupă milioane de români zilnic.

La noi nu s-a știut niciodată să se ajungă la un consens între forţele politice, sociale şi civice… Aşa ceva la noi? Asta ar însemna deja altă ţară, alţi oameni. În cazul nostru nici nu are sens să pomenim de aşa ceva. Dacă în ţara asta nu există de 33 de ani o lege clară în orice domeniu vreţi, bătută în cuie şi care să nu tot fi fost adnotată, revizuită, adăugită, modificată şi amestecată, de unde înţelegere şi scop comun? Cine să facă o astfel de lege? Parlamentarii care muncesc trei zile pe săptămână? Rezultatul e vizibil şi mereu acelaşi: avem politicieni şi mentalităţi a căror menire este aceea de a ţine o ţară în loc. Suntem definiţia consensului doar când ni se impune din afară ce să facem sau să nu facem. Şi sincer, cine îşi doreşte un consens când tocmai apele tulburi sunt cele mai bune de pescuit pentru unii?

Și oricât ai fi de optimist nu ai cum să te simți bine în acest haos. Într-un secol în care domină cultul egoismului, până și a dărui și primi timp şi, implicit, atenţie pare să echivaleze tot mai mult cu un veritabil „lingou de aur”. Acesta, din păcate, ajunge să fie tranzacţionat frecvent, în mod preferenţial, la bursa simpatiei noastre sau a celuilalt. Și atunci cum să vezi totul mereu roz?

„Când vei constata că în scopul de a produce, trebuie să obţii aprobarea de la acei care nu produc nimic, când vei observa cum banii se scurg spre cei care nu activează în bunuri, ci în favoruri, când vei înţelege că o mulțime de oameni se îmbogățesc prin luare de mită şi influența lor e mai eficace decât munca ta, că legile nu te protejează contra lor, ci dimpotrivă, ei sunt cei care sunt protejaţi împotriva ta, când vei descoperi că este răsplătită corupția iar onestitatea devine un sacrificiu de sine, atunci vei putea spune fără teama de a greşi că soarta societăţii în care trăieşti este condamnată“, sunt cuvintele celei care a fost o renumită romancieră, filozoafă, dramaturgă și scenaristă americană de origine rusă, Ayn Rand. Și cât adevăr evidențiază cuvintele altor vremuri realitățile de azi…

JCS-Nina Curița

FOTO: Pinterest