Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Este nedumerirea primarului Felix Borcean, care crede că decizia privind ambulatoriul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș este acum în mâinile managerului interimar și consiliului de administrație!

Cu 10 cabinete deja renovate, în care medicii pot intra la orice oră, ambulatoriul atât de necesar caransebeșenilor stă nefolosit. Inexplicabil, spune edilul Caransebeșului: „Există acea parte cu 10 cabinete care nici eu nu-mi explic de ce nu este dată în folosință, e gata. Nu contează că e o sesizare la poliție, zona poate fi folosită, nu e nicio restricție din partea niciunui organ de cercetare. Doar că există acea opoziție din partea medicilor care nu vor să intre să lucreze în ambulatoriu, pentru că au cabinete private și nu o să mai facă încă un cabinet, așa simt eu, acesta e motivul… Trebuie luat taurul de coarne, nu o să mă duc eu să le zic <<haideți, dați drumul la ambulatoriu>>, managerul spitalului și consiliul de administrație trebuie să decidă redeschiderea”.

Potrivit primarului Felix Borcean, cei de la Serviciul Public de Întreținere și Reabilitare (SPIR) lucrează în zona de ambulatoriu unde nu au fost efectuate lucrări. E vorba de spațiile din fosta policlinică de la parter și etajul al doilea. Și acolo unele spații sunt gata, dacă e să ne luăm după șeful SPIR, inginerul Vasile Megan.

„Avem o echipă de muncitori calificați pentru finisaje interioare. Într-adevăr, la spital am făcut cinci cabinete în fosta policlinică, la parter, săptămâna asta se pune tarkett medical, în rest am făcut tot, scurgere, curent, instalația sanitară, inclusiv jaluzele am pus. Și încă trei cabinete le-am reabilitat sus la etajul al doilea, le-am finalizat. Urmează să mai facem, dar cu echipa asta pe care o am trebuie să mă ocup și de școli”, a precizat Megan.

Când va fi deschis ambulatoriul? Nu știm nici noi, nici conducerea municipalității! Dar ne-a lămurit social-democratul Valentin Dascălu la ultima ședință de consiliu local: „Până nu vine Cican, nu se deschide!”.

JCS-R.M.