„Probabil că nu sunt încheiate sărbătorile. De luni aşteptăm să vină mai multe persoane”, susţine angajaţii OMFM. La sfârşitul anului trecut existau 10.000 de oferte de muncă în agricultură pentru Spania, acestea nefiind ocupate decât în proporţie de 30,5%.
Principala cauză este lipsa participării la selecţii a solicitanţilor înscrişi în baza de date a OMFM, care preferă să se îndrepte către alte spaţii în loc să plece la lucru în Spania, deoarece procedura de obţinere a contractelor de muncă a devenit nesigură pentru aceştia.
OMFM a prelungit şi perioada de înscriere pentru studenţii care vor să plece la lucru în Germania. Ei se pot prezenta la sediul instituţiei in perioada 8-12 ianuarie, domeniile în care pot lucra sunt: gastronomic, hotelier, industrial şi agricol. Tinerii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, să urmeze cursurile de zi ale unei facultăţi de stat sau particulare, dar să nu fie în primul sau ultimul an de studiu.
Ina Jurcone