CARAȘ-SEVERIN – Nevoia de personal medical a fost prezentat pe larg, joi, de Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană. „Raportarea numărului de medici la cel al populaţiei determină proporţii extrem de inegale ale raportului pacienţi/medic de specialitate“, spunea Dan Miloş, juristul Direcției de Sănătate Publică, în cadrul Comitetului Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vârstnice.
Punctual, numărul total de cadre medicale şi personal auxiliar sanitar de care mai are nevoie sistemul medical în Caraş-Severin pentru acest an se ridică la 500.
Printre aceştia se numără 44 de medici (15 posturi unice), şi 175 de asistenţi medicali (50 de posturi unice). La acestea se adaugă şi necesarul de personal auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare şi brancardieri), adică 281 de posturi (39 unice). Pentru structurile de primiri urgenţe UPU – SMURD, necesarul de personal este reprezentat de 17 medici, 37 de asistenţi medicali şi zece personal auxiliar, adică 64 de persoane (31 de posturi unice).
„Nu putem vorbi de un exod al medicilor cărăşeni spre ţări europene, pentru că sunt puţini cei care au ales acest lucru. În corpul medical cărăşean, plecările sunt sporadice şi temporare. Un caz aparte este cel de la ATI, care funcţionează în regim de avarie, cei câţiva specialişti fiind mai mult decât suprasolicitaţi. Mult mai mare este numărul asistenţilor medicali plecaţi, dar şcolile de profil au reuşit oarecum să echilibreze situaţia“, a explicat Miloş.
Flavius Rotariu