Pentru alpinistul Cornel Galescu, pregătirea expediţiei la Polul Sud s-a transformat într-o cursă contra-cronometru, ce are ca ţintă găsirea resurselor financiare pentru acoperirea cheltuielilor prilejuite de incursiunea în Antarctica. Deşi aventura este programată pentru începutul anului viitor, până acum ar fi trebuit trimis un avans de 10.000 de dolari americani către organizatorii expediţiei, pentru a se face rezervările.
Singurul sprijin concret de care a beneficiat până în prezent Cornel Galescu vine din partea administraţiei caransebeşene, care, în calitate de coorganizator al expediţiei, a pus la dispoziţie 2.000 de lei în primă fază, la care s-au mai adăugat de curând 8.000 de lei. În total, aşadar, 10.000 de lei, sumă încă departe de valoarea avansului, ca să nu mai vorbim de diferenţa până la valoarea totală a costurilor expediţiei: 42.000 de dolari (30.000 de euro).
Totuşi, Coco Galescu este optimist şi speră să găsească parteneri şi sponsori oficiali, pentru a-şi îndeplini visul de a fi primul român care cucereşte Polul Sud pe schiuri. O performanţă uriaşă, care ar desăvârşi o carieră strălucită, ce adună expediţii reuşite în Laponia, Himalaya, Alpi, Caucaz, Anzi, Polul Nord, Alaska sau Patagonia.
Iulius Pîrvu
