La sediul Primăriei din Vârşeţ va avea loc, cu începere de la ora 12.00.(ora României), o întâlnire de promovare a proiectelor transfrontaliere aflate în derulare, la care vor participa şi reprezentanţi ai Primăriei Reşiţa şi Primăriei Grădinari.
Tot cu această ocazie se vor face propuneri pentru viitoarele proiecte comune, ce se doresc a fi cuprinse în cadrul Programului de Vecinătate România–Serbia şi Muntenegru 2004-2006. Tematica proiectelor transfrontaliere va fi abordată şi în cadrul întâlnirii ce va urma la Coştei, unde va fi organizată şi o masă rotundă, cu începere de la ora 15.00.