Acest fenomen se datorează noii taxe auto care va intra în vigoare la data de 1 iulie şi care va fi, la unele categorii de maşini, cu mult mai mică faţă de cea actuală.
Probabil de acest lucru au ţinut cont şi o parte din locuitorii judeţului, întrucât, în ultima săptămână din luna mai, când, în Caraş-Severin au fost înmatriculate doar 199 de maşini, iar numărul certificatelor provizorii eliberate a fost de 130. Aceeaşi tendinţă s-a putut observa de altfel pe întreg parcursul lunii mai, când, în total au fost înmatriculate doar 749 de autovehicule, iar numerele provizorii eliberate au fost de 426.
Cifrele sunt extrem de scăzute dacă ar fi să le comparăm cu cele de anul trecut când se înmatriculau lunar peste 1.000 de autovehicule, iar numerele provizorii eliberate erau mult mai multe.