Caraş-Severin, Romania

Atmosfera din culisele concursului „Dansez pentru tine“ este din ce în ce mai tensionată. După ce în urmă cu o săptămână Andreea Bălan a ameninţat că părăseşte concursul fiind nemulţumită de atitudinea organizatorilor faţă de concurenţi, în această săptămână fosta componentă a trupei Andre s-a aflat în mijlocul unui alt conflict.

Cu cât se apropie confruntarea finală care va avea loc peste două săptămâni, cu atât spiritele în culisele concursului „Dansez pentru tine“ sunt mai încinse. Concurenţii, reprezentând câştigă torii ediţiilor de până acum ale concursului, nu ratează nicio ocazie de a se înţepa reciproc. Iar cea mai mare contribuţie la întreţinerea acestei atmosfere de tensiune o are juriul, care s-a dovedit în repetate rânduri părtinitor. De departe cel mai aprig conflict s-a iscat între perechile care au cele mai mari şanse să câştige marea finală.

Publicul ţine cu Andreea, juriul cu Laura

Pe de-o parte, Laura Cosoi şi partenerul său Bogdan par a fi preferaţii juriului, iar pe de alta, Andreea Bălan şi Petrişor, care sunt foarte apreciaţi de telespectatori. Deşi, în finală, notele juriului vor avea doar un caracter orientativ, notele împărţite de acesta în urma prestaţiilor Laurei şi ale lui Bogdan au reuşit să o scoată încă o dată din sărite pe Andreea.

Cu toate că este de departe cea mai bună dansatoare neprofesionistă din concurs, Andreea se simte ameninţată de cea mai aprigă rivală a sa, Laura Cosoi. Aceasta împreună cu Bogdan au reuşit să ridice publicul emisiunii în picioare, obţinând de asemenea note maxime din partea juriului. Lucru care se pare că a iritat-o pe Andreea, aceasta reproşând încă o dată organizatorilor lipsa de fair-play.

Şi asta pentru că una dintre condiţiile esenţiale de participare la concurs era ca niciunul dintre concurenţi să nu fi urmat vreodată cursuri de dans. Or, CV-ul Laurei Cosoi arată că aceasta a făcut nu mai puţin de 12 ani de dans şi balet sub îndrumarea mamei sale.

Laura către Andreea: „Nu te uiţi la tine că eşti o slăbănoagă şleampătă?“

Auzind reproşurile Andreei, care nu este la prima discuţie de acest fel cu organizatorii, Laura Cosoi a luat foc. În ciuda aparenţelor de fată bine educată, frumoasa blondă a dovedit că nu ştie doar să se mişte bine, ci să şi înjure ca la uşa cortului. Angajaţii de pe platourile de la Buftea susţin că au rămas şocaţi când au auzit-o pe Laura dându-şi drumul la gură.

Aceasta ar fi făcut-o pe Andreea „slăbănoagă şleampătă“, adresându- i totodată şi o serie de înjurături greu de reprodus care făceau aluzie la activitatea mai puţin ortodoxă a Andreei pe vremea când aceasta era componenta trupei Andre.

Nici Andreea nu s-a lăsat mai prejos, acuzând-o pe Laura Cosoi că a trecut „prin paturile tuturor directorilor de la Pro Tv“ pentru a fi băgată în seamă. Se pare că disputa verbală era gata-gata să se transforme într-o păruială de zile mari, însă au intervenit ceilalţi concurenţi pentru a le calma pe cele două domnişoare înfierbântate.

Sursa: Interesul Public