Nu mai râdem, nu ne mai apreciem unii pe alţii, nu mai facem lucruri noi, nu mai căutăm stările de bine, nu mai întâlnim nici măcar în reclame expresia „sunt fericit(ă)“. Trăim pentru gândurile şi măsurile lui Boc, pentru Dan Diaconescu, pentru FMI, pentru orice altceva, mai puţin pentru noi.
Îmi spunea zilele trecute un cititor: „Ştiţi, parcă nu mă mai pot bucura pentru nimic“. Şi suntem atâţia care gândim şi trăim aşa. Da, clar că nu ne mai bucură nimic pentru că nici măcar nu mai facem ceva care să ne bucure, nu mai căutăm lucrurile mărunte care pot face sufletul să zâmbească. Trăim vremurile în care pe copilul de generală nu-l mai bucură cutia de acuarele cu care poate picta frumos, ci telefonul mai performant decât al colegului.
Nu-l mai interesează mingea cu care se poate juca în parc, ci laptop-ul care, dacă s-ar putea să-i facă şi temele, ar fi perfect. A terminat clasa a opta. E deja capabil să spună că-şi poate lua viaţa în mâini, cărţile de citit sunt pentru copii, iar cluburile îi fac cu ochiul. Iar tu, cel trecut de 20, 30 sau 50 de ani, ce faci?
Ai intrat deja în rândul lumii şi eşti preocupat de bani, de familie, de ziua de mâine. Pe scurt, nu te mai poţi bucura de prea multe. Nici nu ai cum să vezi că în jur mai există atâtea alte lucruri.
Lucruri pe care poate cândva nu le-ai făcut dar nu e târziu să le faci niciodată – să înveţi să înoţi, să dansezi, să vizitezi locuri care merită văzute sau măcar să trăieşti. Să înveţi să crezi în tine, în cei din jur, în Dumnezeu. Nu e târziu pentru nimeni să înveţe să se bucure de multe lucruri, să îşi reamintească de faptul că bucuriile sufletului rămân întipărite în el. Şi dacă vreodată pentru cineva e prea târziu să mai înveţe ceva, există întotdeauna amintirile. Iar tu, cel care nu ai acum amintiri frumoase, caută-le.
Şi vei vedea că TVA-ul majorat, salariul tăiat, grijile care ne-au încreţit frunţile vor păli în faţa a ceea ce a fost cândva un răsărit unic, o ploaie de vară, o umbră de salcâm, o baie de parfum de tei, o oră alături de copilul tău, o rugăciune pentru cei dragi, o privire mai senină decât cerul, un vis cu ochii deschişi…
Nina Curiţa