CARAȘ-SEVERIN – Și aceasta pentru că în județ nu s-au înregistrat situații deosebite, care să justifice o asemenea măsură extremă!
În condițiile în care, chiar și după controalele-mamut desfășurate urmare a scandalului „azilelor groazei“ din iulie 2023, încă se mai descoperă în țară situații oripilante, e firesc să ne întrebăm ce se întâmplă la noi în județ. Răspunsul, liniștitor, îl găsim în informarea prezentată Colegiului Prefectural de către Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială, cu privire la activitatea desfășurată în primul semestru al acestui an.
Pe linia verificării centrelor destinate persoanelor vârstnice, a celor adulte aflate în dificultate și a celor adulte cu dizabilități, au avut loc 6 controale, constatându-se deficiențe pentru a căror remediere au fost dispuse în total 39 de măsuri. „Unele sunt în curs de implementare, vor fi verificate la data la care măsurile ar trebui să fie îndeplinite, iar altele au fost deja îndeplinite. Nu a fost tăiată niciodată vreo subvenție. Mai mult, în primele șase luni ale acestui an s-au plătit 1,5 milioane lei pentru 264 de beneficiari ai căminelor pentru bătrâni din Caraș-Severin, dar nu numai, ci și unui centru de tip familial pentru copii.“, a precizat directorul executiv al AJPIS, Elena Solomonesc.
În plus, Agenția a efectuat, miercuri, plata altor 261.709 lei, reprezentând subvențiile acordate în baza Legii nr.34/1998, către asociații și fundații române cu personalitate juridică, care au înființat și administrează unități de asistență socială în județ. Astfel, Fundației Humanitas Pro Deo i-au fost virați 107.800 lei (pentru 4 unități), Așezământului Monahal Social Țara Almăjului Bozovici 79.000 lei, Asociației Simieon și Ana Radimna 44.042 lei (pentru două unități) și Bisericii Greco Catolice Oravița 30.867 lei.
JCS-Walter Fleck