Caraş-Severin, Romania

Nu este pentru nimeni o surpriză faptul că zeci de milioane de euro aşteaptă să fie cheltuite, însă nimeni nu se înghesuie să le acceseze. Vorbim despre fondurile structurale pe care autorităţile şi instituţiile cărăşene cam evită să le ceară. Oare nu vor sau nu pot?

În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Caraş-Severin au fost prezentate oportunităţile de finanţare prin Fondul Social European – Programul Operaţional Sectorial pentru dezvoltarea Resurselor Umane, iar Organismul interimar este Pos Dru Vest. Acesta este un organism care asigură implementarea a cel puţin patru domenii majore de intervenţie.

Beneficiarii sunt organismele publice cu atribuţii în domeniul educaţiei şi formării profesionale, universităţi, centre de cercetare, IMM-uri, camere de comerţ, sindicate sau autorităţi locale. „Până în prezent, Regiunea Vest, din care face parte şi judeţul Caraş-Severin, valoarea totală contractată a proiectelor de grant în cadrul domeniilor majore de intervenţie este de 17.368.032,30 de lei. Beneficiarii sunt patru instituţii publice, cinci ONG-uri şi cinci societăţi comerciale“, a spus Adriana Hurban, coordonator al compartimentului Managementului Informaţiei din cadrul OIR Pos Dru Vest.

Din păcate, şi la acest capitol judeţul nostru este codaş. Asta pentru că un singur proiect a fost depus pentru obţinerea de fonduri structurale prin OIR Pos Dru, depus de către o societate comercială din Caraş-Severin. În momentul de faţă liniile de finanţare sunt închise, însă vor fi redeschise la începutul lui 2010.

„Un beneficiar poate obţine până la 4,2 milioane de euro“, a mai spus Hurban. Poate, până în 2010, autorităţile din Caraş-Severin îşi vor da seama că este nevoie să învestească şi în personal, nu doar în asfalt.

Anca Preda
[email protected]