Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Opoziția din Consiliul Județean a împiedicat Caraș Serv să facă deszăpeziri, astfel că utilajele AquaCaraș urmau să-i fie date cu destinație lui Remus Rof. Nelu Popa, însă, promite să le bată cu bestialitate planul!

Încă de la începutul disputelor pentru bac și înființarea Caraș Serv, opoziția, prin vocea șefului acesteia, consilierul județean Ioan Crina, acuza că președintele Romeo Dunca vrea de fapt o firmă de casă. Mai mult decât atât, aceasta ar fi fost modalitatea de a scăpa AquaCaraș de utilajele cumpărate pentru deszăpeziri, de care n-ar fi putut scăpa altfel. Totuși, în ultimele ședințe, glasul lui Crina s-a mai temperat, vizavi de utilaje, pentru ca acestea să fie readuse în discuție. Chiar Crina a spus că, de fapt, le vrea Rof! Până la urmă, doar n-o să-și facă județul deszăpeziri ieftin, ca AquaCaraș, cu propriile utilaje, când ele pot rămâne la fel de scumpe, chiar și fără zăpadă, umflând buzunarele private ale cuiva.

Într-o discuție la care a participat și primarul Reșiței, Ioan Popa, președintele Dunca i-a confirmat edilului faptul că utilajele au ajuns cu destinație, acesta fiind și motivul pentru care Caraș Serv nu va putea face deszăpeziri în interesul județului sau pentru a permite finanțarea bacului. Șeful administrativului reșițean a întrebat cât costă utilajele și a răspuns ferm că le va cumpăra – evident pentru secția municipalității –, pentru a-i sufla lui Rof de sub nas șansa deszăpezirilor.

Ce-a vrut de fapt Dunca prin Caraș Serv? „Mă gândesc că pot să toaletez cu bani puțini, și vă spun de ce. Această societate comercială, dacă îi dai de exemplu, contractul pe drumul Reșița-Grădinari, de 900.000, al lui Rof, păi mai bine dăm la firma respectivă 900.000 capital de lucru, după care se duce și cumpără utilajele care sunt la AquaCaraș în curte deja – avem 4 pluguri, camioane 1 6×6, 1 6×4 și 2 4×4, cu sărăriță, avem o freză și avem un tractor cu tocător, care stau acolo. Și poate că le cumpără în rate, și de banii ăștia fac 2 sau 3 lucrări care ar fi costat o singură lucrare banii ăștia. Și angajam 7 oameni, dădeam niște salarii, ăia vara lucrau la toaletare și iarna la deszăpezire, și aveam de unde să întreținem și bacul. (…) Eu, dacă sunt de bună credință, sper că oamenii în final sunt de bună credință, deși știu și mi-a zis toată lumea: «Bă, nu sunt așa, ei au gândurile lor». Eu tot continui să cred că rațiunea va învinge și nevoile cetățenilor și glasul lor se va face auzit. Se pare că nu-i interesează, ei o știu una și bună, dacă Rof a dat poruncă… Chiar vreau să văd cum stăm cu veniturile, când am venit eu aici aveau 20 de milioane pe an, cifra de afaceri acum cred că a coborât din nou unde este valoarea, undeva la 7-8. Asta e diferența, pentru asta se bat! Și o fac și venind și spunându-ne că noi nu știm, că n-am făcut și că nu înțelegem. Păi eu am făcut afaceri de 30 de ani, și numai în jungla economiei de piață, cu concurenți reali, cu rechini. N-am lucrat cu statul cum a lucrat Crina, să umblu la rețeta de asfalt. Că din rețeta de asfalt poți să trăiești, probabil, așa văd că se reclamă. Poate nu e adevărat! Așa reclamă oamenii pe la Gârnic sau pe acolo pe unde a avut lucrare acum nu știu câți ani și toată lumea se plânge, zice că n-au pus asfalt. Poate că nu e adevărat, deși n-aș crede!“, a precizat Dunca.

Întrebat despre achiziția utilajelor AquaCaraș pe care ar putea s-o facă Nelu Popa, salvând o parte din deszăpezirile de pe drumurile județului, Romeo Dunca a concluzionat: „Sunt niște utilaje, eu m-am ocupat în sensul că am consiliat achiziția acestor utilaje, am spus ce și cum, le-am verificat tehnic personal. Cele patru camioane, cu plug și sărăriță, au fost luate în stare foarte bună, cu kilometri foarte puțini, second hand, au fost undeva la 50.000 de euro bucata. Sunt foarte bune, au făcut treabă bună anul trecut și acum sunt trase pe dreapta practic. Astea erau utilajele pe care Caraș Serv ar fi putut să le achiziționeze, să restituie banii AquaCaraș.“

Evident, serviciul municipalității reșițene ar putea face deszăpeziri în urma unor licitații, după cum a explicat Dunca: „Părerea mea este că cine le ia câștigă. Noi am făcut evaluarea și prețurile la care au fost achiziționate fiind foarte mici, devine un avantaj pentru cel care le cumpără. Și, sigur, dacă Primăria Reșița le va cumpăra, va fi un mare câștig pentru Nelu, pentru Reșița și, de ce nu, pot participa și ei la licitații, la deszăpeziri, la Direcția de Drumuri Județene!“

JCS-Antoniu Mocanu