REȘIȚA – Primăria Reșița nu va omorî câinii vagabonzi, dar le taie „cazarea” all inclusive de la sălașe. Asta deoarece vor fi demolate construcțiile ridicate fără autorizație pe domeniul public!
În acest sens, primăria a demarat o analiză asupra sălașelor ridicate pe dealurile din jurul orașului. Și, cum acestea reprezintă și principalele „unități de cazare” pentru câinii ajunși în oraș cine știe de pe unde, „turiștii” canini se vor vedea fără acoperiș deasupra capului și fără „meniul zilei” primit din partea casei.
„Cu asta începem și va rezolva și problema adăpostirii acestor câini care preponderent vin din comune din apropierea Reșiței și sunt lăsați ba în Dealul Ciorii, ba pe Calea Caransebeșului și se aciuează pe la sălașe, unde sunt hrăniți de oameni”, declară primarul Ioan Popa. Acesta dă asigurări că „nimeni nu omoară câinii pentru că există legislație pe care o vom aplica”.
Concret, câinii homeless nu vor fi lăsați pe drumuri, ci vor fi adăpostiți la padocul primăriei. Acolo unde primarul recunoaște că e cam aglomerat, dar consideră că asta e din cauza faptului că, la nivel de județ, celelalte comunități nu au posibilitatea de a amenaja padocuri. „Nici nu poți cere unei primării de comună să amenajeze padoc pentru că nu au resursa financiară. Noi ne vom lua rolul în serios și vom porni de la aceste locuri unde acești câini se aciuează”, a încheiat primarul.
Cu alte cuvinte, patrupezii de la all inclusive vor fi cazați ca imigranții. Viață de câine… la padoc, nu la sălaș. O mână de ajutor ar putea da ONG-urile de profil.
JCS-Ionel Ivașcu
FOTO: Adăpostul public de câini Reșița