Caraş-Severin, Romania

Aceștia au reușit să-l aducă pe bărbat la mal, apoi, cu ajutorul unei tărgi, l-au urcat în zona de siguranţă, pentru a primi primul ajutor din partea medicilor de la Ambulanţă.

Din nefericire, medicii nu au putut decât să constate decesul. „Am fost solicitaţi pe 112 pentru salvarea unei persoane căzute în râul Bârzava. Din nefericire, am constatat că persoana este decedată, am reuşit să o scoatem cu cornişe şi tărgi”, spune plt. adj. Aurel Hogea, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

„Deşi am intervenit prompt, nu am avut ce face, bărbatul fiind decedat de aproximativ două ore, fiind cel mai probabil adus de apă până aici”. ne- a declarat dr. Cosmin Librimir, şeful Serviciului de Ambulanţă.

Poliţiştii de la Serviciul Criminalistic au preluat cazul, efectuând cercetarea la faţa locului şi încercând să stabilească identitatea victimei. Bărbatul are în jur de 50 de ani şi se pare că a murit înecat, debitul râului Bârzava crescând în urma ploilor din ultimele zile.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, care a identificat persoana decedată ca fiind Arnold K., de 74 ani, din Reşiţa. Din verificările efectuate şi din declaraţia rudelor a reieşit faptul că în urma decesului soţiei şi fiului precum şi distrugerea locuinţei, acesta ar fi ameninţat în mai multe rânduri că se va sinucide.

În urma examinării sumare a cadavrului de către medicul legist  s-a constatat că nu sunt urme de violenţă, în cauză nefiind suspiciuni de omor.

Cristian Franț