CARAŞ-SEVERIN – E una din nemulțumirile omului de afaceri Horaţiu Buna, care întreabă factorii de decizie de ce aici la noi nu se poate face turism şi de ce trebuie să băgăm bani în traista unora care ne tratează la mâna a doua!
După refuzul Austriei de a vota intrarea României în Spațiul Schengen, mulți români au cerut boicotarea produselor și serviciilor oferite de austrieci atât în România, cât și în Austria.
Un exemplu în acest sens ar fi zecile de mii de turiști români care, anual, lasă milioane de euro în stațiunile și pe pârtiile de schi din Austria. Omul de afaceri Horațiu Buna, cu investiții la Muntele Mic, crede că se poate schimba asta prin construirea de domenii schiabile și atragerea de turiști și din afară. Sunt însă probleme majore cu care se confruntă mulți investitori, culmea, create chiar de statul român prin piedicile puse de autorități, slaba dezvoltare a infrastructurii și ajutorul redus sau inexistent din partea aceluiași stat. Un exemplu în acest sens, chiar la Muntele Mic, unde Buna activează de destui ani.
„Noi, la Muntele Mic, ne chinuim de șapte ani să obținem autorizația pentru instalațiile de zăpadă artificială și cam de tot atâția ani nu am primit autorizația de a extinde parcarea, astfel încât stațiunea, astăzi, are 5000 mp de parcare pietruită și 25 000 mp de parcare de pământ. Garda de Mediu ne-a spus că nu avem voie să mutăm pietrele de pe pârtie și nici să construim toalete! Austria, Italia, susținute de stat, fac pârtii și pe stânci, în parcuri naționale, noi avem nevoie de trei ani să putem muta o piatră sau să facem un lac pentru zăpadă”, a explicat Horațiu Buna.
Ce e de făcut? Omul de afaceri a dat exemplul Poloniei, stat care a achiziționat recent 45% din producătorul polonez de tunuri de zăpadă. S-ar putea și în țara noastră, care construia pe vremuri telescaune si teleschiuri. Alte soluții ar fi crearea unui fond suveran de susținere a turismului montan, dar și a unui cadru legislativ care să faciliteze acest gen de investiții și să permită autorităților regiunii să se implice în dezvoltarea zonelor montane. Asta din cauză că, de multe ori, terenurile alpine sunt în proprietatea unor primării care nu au știința și posibilitatea să le dezvolte. Nu în ultimul rând, să nu se mai pună bețe-n roate la eliberarea autorizațiilor de mediu și de construire.
„Există zone splendide ca Șureanu, unde ajungi pe un drum forestier de ani de zile, zone cu potențial imens ca și Nedeia. Nu putem cere românilor să nu schieze în stațiunile de afară, atâta timp cât nu le oferim ceva apropiat în țară. Până atunci, austriecii ne râd în nas și strâng caimacul. Ne simțim frustrați că, deși le băgăm bani în traistă, ne tratează ca pe unii de mână a doua! Tragem oblonul și mergem toți afară sau încercăm să facem ceva?”, e întrebarea lansată mai ales factorilor de decizie de omul de afaceri Horațiu Buna.
JCS-Nina Curiţa
FOTO: Facebook Horațiu Buna