În luna decembrie a anului trecut primarul Mihai Stepanescu a emis o dispoziţie pentru efectuarea mai multor controale în municipiul Reşiţa, alături de operatorii de servicii. De atunci au avut loc o serie de controale în diverse cartiere şi, cu toate acestea, o serie de probleme au rămas în continuare nerezolvate.
În total este vorba de 168 de nereguli constatate în activităţile prestate de Prescom, Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului, CET Energoterm şi AquaCaraş. „Campioană“ este Direcţia, unde sunt înregistrate 92 de probleme. Chiar dacă la prima vedere astfel de controale şi asemenea rezultate pot părea neînsemnate, marea majoritate reprezintă motivul nemulţumirii şi de multe ori, a reclamaţiilor reşiţenilor. Şi asta pentru că aceste probleme nu sunt decât acelea cu care ne confruntăm zi de zi, precum: lipsa unui coş de gunoi, carosabil degradat, resturi menajere pe trotuare, iar lista poate continua.
Şi atunci, dacă nu reparăm nici problemele mărunte, cum ne vom descurca cu cele majore.
Doina Rolea
[email protected]