Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Prognoza pentru următoarele zile anticipează cel mai fierbinte sfârșit de săptămână (de până acum) al acestei veri!

„Fierbinte“ e puțin spus, dacă e să ne referim la atmosfera de care vom avea parte, potrivit ANM, sâmbătă și duminică, 13-14 iulie, iar s-o descriem anticipativ „de foc“ sau „de comă“ ar fi de rău augur. Pentru „încălzire“, dacă nu ne-am făcut-o încă, ne stă la dispoziție ziua de vineri, sub un deja obișnuit cod portocaliu, asta însemnând că valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, iar maximele vor fi cuprinse între 36-40 de grade, posibil izolat mai ridicate în Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Crișanei și al Moldovei.

Sâmbătă și duminică, codul roșu vizează fenomene asemănătoare celor de vineri, dar mai intense, persistente, care vor fi resimțite în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova. Chiar dacă Administrația Națională de Meteorolgie nu ne-a oferit o hartă regională, e ușor de presupus că nici o scurtă evadare în Ungaria, Serbia sau Bulgaria nu ar reprezenta o variantă de a scăpa de caniculă. Maximele în weekend vor oscila între 37 și 41 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, având caracteristicele unor nopți tropicale.

Cât despre săptămâna viitoare, e de așteptat ca valul de căldură să mai persiste, chiar dacă nu la nivele din weekend.

JCS-Walter Fleck